Fotbal - Liga I: FCSB - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-2

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins liderul FCSB cu scorul de 2-1 (1-0), duminică seara, în deplasare, la Giurgiu, în etapa a treia a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

Sepsi OSK a deschis scorul prin Claudiu Petrila (29), cu o lovitură de cap la centrarea lui Branislav Ninaj. Oaspeţii au trecut pe lângă desprindere în min. 43, când Pavol Safranko a şutat pe lîngă poartă, şi în min. 54, când mingea trimisă cu capul de Rachid Bouhenna a fost respinsă de portarul Andrei Vlad.

FCSB a avut o şansă de egalare prin Ionuţ Vînă (46), dar portarul Roland Niczuly a respins.

Roş-albaştrii au egalat prin Octavian Popescu (68), la capătul unei acţiuni cursive de atac.

În min. 74 s-a petrecut un moment confuz, când arbitrul Sebastian Colţescu a dictat penalty pentru gazde la un duel între Florin Tănase şi portarul Niczuly, dar peste câteva secunde a revenit asupra deciziei şi i-a arătat cartonaşul galben lui Tănase pentru simulare.

Fundaşul Bogdan Mitrea (81), fost jucător la FCSB, a marcat golul victoriei echipei covăsnene, în urma unei faze fixe.

Aceasta este prima victorie pe care o obţine Sepsi OSK pe terenul formaţiei FCSB.

FCSB venea după o serie de nouă meciuri consecutive fără înfrângere în Liga I, 7 victorii, 2 egaluri.

Sepsi OSK a câştigat după cinci etape în care a înregistrat trei egaluri şi două eşecuri.

Ambele meciuri directe din sezonul regular s-au încheiat cu acelaşi scor, 1-1.

FCSB - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-2 (0-1), Stadion "Marin Anastasovici" - Giurgiu
Au marcat: Octavian Popescu (68), respectiv Claudiu Petrila (29), Bogdan Mitrea (81).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Daniel Mitruţi (Craiova); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti)
Observatori: Nicolae Marodin (Bucureşti) - CCA, Mircea Călin (Bucureşti) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: Sepsi OSK /Facebook


populare
astăzi

1 Barack Obama a declarat că extratereștrii sunt reali și a dat informații despre Zona 51

2 Decizie în Coaliție / Tăieri de 10% la stat. Cine sunt bugetarii care scapă de măsuri

3 Șeful Statisticii îi dă peste bot lui Ciolacu!

4 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea Supremă anulează sechestrul pus pe bunurile magnatului Viorel Micula în procesul în care statul român încearc…

5 A murit „regele motorinei”, partenerul „de afaceri” al fostului șef al ANAF Sorin Blejnar. Era dat în urmărire internaţională din 2015