Fotbal - Liga I: Petrolul Ploiești - CFR Cluj 1-0, în play-out

Petrolul Ploiești a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, pe stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a zecea a fazei play-out a Ligii I de fotbal.

Unicul gol al partidei a fost marcat de francezul Abdellah Zoubir (24), cu un șut cu efect la colțul lung.

CFR Cluj a menajat o serie de titulari în perspectiva finalei Cupei României la fotbal, de marți, cu Dinamo București.

Clujenii au ratat ocazii bune de gol prin Cristian Lopez (38, 49 — bară), Vitor Bruno (41) și Leo Beleck (62). De la Petrolul au trecut pe lângă gol Zoubir (45), Victor Astafei (59) și Daniel Stana (64).

Petrolul rămâne pe ultimul loc, după două înfrângeri în ultimele cinci etape (două victorii, un egal).

CFR a suferit a doua sa înfrângere din 2016, după o serie de cinci etape cu rezultate pozitive (trei victorii, două egaluri).

FC Petrolul Ploiești — CFR 1907 Cluj 1-0 (1-0), stadion "Ilie Oană" — Ploiești
A marcat: Abdellah Zoubir (24).
Arbitru: Ionuț Coza (Cernica/Ilfov); arbitri asistenți: Valentin Avram (București), Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj); arbitru de rezervă: George Rădulescu (București)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) — CCA, Adrian Ionescu (București) — LPF

AGERPRES (AS/editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 De ce debarasează ospătarii farfuriile înainte să termine toți de la masă

2 Cum a reacționat Volodimir Zelenski când Nicușor Dan și-a aranjat șosetele

3 Nicușor Dan, primit cu huiduieli la Bistrița: apel la calm în fața „Apocalipsei”

4 VIDEO Șoșoacă, tiradă de fake-uri la Russia Today despre România și UE

5 Putin pregătește o mobilizare masivă și atacuri hibride împotriva NATO