Fotbal / Coronavirus: Spania, pregătită să primească publicul pe stadioane la sută la sută din capacitate

Spania va renunţa la pragurile pentru public la evenimentele sportive începând cu data de 4 martie, iar stadioanele vor putea găzdui publicul la sută la sută din capacitate, după modelul anterior pandemiei de Covid-19, au anunţat, miercuri, autorităţile sanitare, citate de AFP.

"Începând cu weekend-ul 4 martie, evenimentele sportive, atât în interior, cât şi în aer liber, vor beneficia de capacitate de găzduire de sută la sută, ţinând cont de evoluţia satisfăcătoare a indicatorilor epidemiologici", a anunţat ministrul Sănătăţii, Carolina Darias, într-o conferinţă de presă.

Ea a reamintit că portul măştii va rămâne obligatoriu, iar fumatul, consumul băuturilor alcoolice sau mâncatul în timpul acestor evenimente vor fi, de asemenea, interzise.

La finalul lunii decembrie, autorităţile spaniole au redus capacitatea pe stadioane la 75 la sută şi la 50 la sută pentru săli şi spaţii închise, ca urmare a exploziei cazurilor de Covid-19.

Numeroase cluburi din La Liga au fost afectate de explozia cazurilor cu varianta Omicron a coronavirsului.

Cu peste 10 milioane de cazuri, Spania a înregistrat peste 97.000 de morţi din cauza pandemiei.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

3 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est