Fotbal: A încetat din viață Constantin Cernăianu

Fotbal: A încetat din viață Constantin Cernăianu

Constantin Cernăianu, unul dintre antrenorii importanți ai fotbalului românesc, a încetat din viață luni, la vârsta de 81 de ani, au anunțat site-urile Federației Române de Fotbal și ale cluburilor CS Universitatea Craiova și Petrolul Ploiești, două dintre grupările de care tehnicianul și-a legat numele. 

Născut pe 12 octombrie 1933, la Târgu Jiu, Constantin Cernăianu a jucat fotbal la Flacara Tg. Jiu, Stiinta Bucuresti și Pandurii Târgu Jiu. El a rămas în istoria fotbalului românesc ca antrenorul ce a obținut cea mai mare performanță a naționalei Under 20, locul 3 la Cupa Mondială din Australia, în 1981, după 1-0 cu Anglia, în finala mică, prin golul lui Romulus Gabor.

Cernăianu a fost campion al României de doua ori, ca antrenor. El a adus ultimul titlu al Petrolului în sezonul 1965-1966, și primul al Universității Craiova, în sezonul 1973-1974. Este singurul tehnician român care a învins-o pe FC Liverpool, performanta înregistrată în turul I al Cupei Campionilor, în 1966. În meciul tur a fost 0-2, în deplasare, iar, pe teren propriu, ploieștenii au învins cu 3-1. Cum atunci nu exista regula golului în deplasare, s-a organizat un al treilea joc, de baraj, câștigat de englezi cu 2-0, pe stadionul "Heysel" din Bruxelles.

Ca antrenor al selecționatei studențești a României (1971-1976), Cernăianu a câștigat de două ori Campionatul Mondial Universitar, în edițiile 1972 și 1974. În 1976, este promovat ca antrenor federal, pentru ca între anii 1977-1980 să fie secundul lui secund Ștefan Kovacs la echipa naționala a României. În 1979, este numit antrenor principal al naționalei de fotbal a României.

El le-a mai antrenat în România pe Sportul Studențesc București (1980-1981) și pe Steaua București (1981-1983), după care a plecat în Cipru, unde a stat pe banca celor de la Olimpiakos Nicosia (1983-1984). AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

3 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”

4 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?

5 VIDEO Priviți noua „drăcovenie” scoasă de americani din „cutia cu maimuțe”