Fotbal: Anglia şi Franţa au început Campionatul European Under-21 cu eşecuri

Fotbal: Anglia şi Franţa au început Campionatul European Under-21 cu eşecuri

Selecţionatele Angliei şi Franţei, cotate printre favorite indiferent de categoria de vârstă sau competiţie, au debutat cu înfrângeri, joi, la Campionatul European de fotbal Under-21 din Ungaria şi Slovenia.

În Grupa C, Franţa a fost învinsă de Danemarca, fosta adversară a României în preliminarii, cu 1-0, prin golul marcat de Anders Dreyer (75), la Szombathely. Echipa antrenată de Sylvain Ripoll a avut o bară în prima repriză prin Gouiri, jucător la OGC Nice.

În celălalt meci, la Gyor, Rusia a dispus de Islanda cu 4-1, prin golurile înscrise de Fedor Cealov (31 - penalty), Nair Tiknizian (42), Arsen Zaharian (45+2), jucător de doar 17 ani, şi Denis Makarov (53), respectiv Sveinn Aron Gudjohnsen (59).

În Grupa D, la Koper, Anglia a pierdut în faţa Elveţiei, cu 0-1, diferenţa fiind făcută de golul lui Dan Ndoye (78). Echipa Elveţiei a avut şi o bară, prin Bastien Toma.

Portugalia a învins Croaţia cu 1-0, tot la Koper, prin reuşita lui Fabio Vieira (68). Lusitanii au avut şi o bară, prin Diogo Queiros.

Faza grupelor va avea loc în perioada 24-31 martie, iar primele două clasate în fiecare grupă se vor califica la turneul Final 8, care e programat între 31 mai şi 6 iunie, în aceleaşi ţări, Slovenia şi Ungaria.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR