Fotbal: CFR Cluj - Sevilla 1-1, în şaisprezecimile Europa League

Fotbal: CFR Cluj - Sevilla 1-1, în şaisprezecimile Europa League

CFR Cluj şi formaţia spaniolă Sevilla FC au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), joi seara, în şaisprezecimile de finală ale Europa League la fotbal, pe Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca.

Campioana României a fost aproape de o victorie de răsunet şi doar o neatenţie în apărare a făcut-o să scape printre degete un rezultat de prestigiu.

Ciprian Deac (59 - penalty) a marcat golul ardelenilor, în timp ce pentru andaluzi a punctat Youssef En-Nesyri (82).


Foto: (c) ROBERT GHEMENT / EPA



Într-un meci foarte tacticizat, prima ocazie i-a aparţinut lui Vinicius (7), al cărui şut din întoarcere a fost blocat de defensiva iberică.

Sevilla a avut o şansă notabilă în min. 13, când Ocampos a reluat acrobatic pe spate, la centrarea lui Suso, însă fără probleme pentru poarta lui Arlauskis.


Foto: (c) ROBERT GHEMENT / EPA



CFR a avut o oportunitate bună în min. 25, dar Deac a ratat şutul din întoarcere, iar mingea s-a dus pe lângă poartă.

Cea mai mare ocazie a primei reprize s-a consumat în min. 33, când şutul lui Suso a fost deviat de olandezul de Jong în transversală.

Până la pauză, Camora (39) a expediat un şut în forţă, însă mingea s-a dus peste poartă.

CFR Cluj a început decisă partea secundă şi a pus presiune pe poarta andaluză, iar francezul Kounde a comis henţ în propriul careu, arbitrul Deniz Aytekin acordând penalty, după verificarea video. Ciprian Deac a transformat şi CFR a trecut în avantaj, la primul şut pe poartă al celor două echipe.


Foto: (c) ROBERT GHEMENT / EPA



Sevilla a ieşit mai mult la joc, în căutarea egalării, dar Ocampos (68) a şutat în Djokovic din marginea careului mic, iar Jordan (75) a tras peste poartă.

Sevilla a egalat după o ieşire greşită la ofsaid a apărării clujene, olandezul de Jong a rămas liber în careu şi i-a pasat marocanului Youssef En-Nesyri, care a marcat simplu.


Foto: (c) ROBERT GHEMENT / EPA



Oaspeţii putea obţine chiar victoria, însă Arlauskis a salvat golul la şutul la vinclu al lui Rony Lopes (90+3).

Meciul a început cu o întârziere de cinci minute, din cauza unor probleme de comunicare între arbitrul central şi camera VAR.

Sevilla a ajuns la cinci meciuri consecutive fără victorie în toate competiţiile, cea mai slabă serie a sa din aprilie 2018. Sevilla nu a reuşit să marcheze într-un singur meci din ultimele 25 jucate.

CFR nu primise gol acasă de zece partide în toate competiţiile.

Manşa secundă va avea loc pe 27 februarie, pe stadionul ''Ramon Sanchez Pizjuan'' din Sevilla.

CFR Cluj - Sevilla FC 1-1 (0-0)
Au marcat: Ciprian Deac (59 - penalty), respectiv Youssef En-Nesyri (82).
Cluj-Napoca, Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu''
Europa League - şaisprezecimi de finală (tur)

Echipele de start:
CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis - 4. Cristian Manea, 55. Paulo Vinicius, 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) - 10. Ciprian Deac, 37. Mihai Bordeianu, 8. Damjan Djokovic, 7. Adrian Constantin Păun (28. Ovidiu Hoban, 74) - 90. Lacina Traore (99. Mario Rondon, 83), 9. Billel Omrani (23. Cătălin Golofca, 85). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 12. Grzegorz Sandomierski - 6. Luis Aurelio, 21. Kevin Boli, 92. Mike Cestor.
Sevilla: 1. Tomas Vaclik - 16. Jesus Navas (căpitan; 51. Youssef En-Nesyri, 73), 12. Jules Kounde, 20. Diego Carlos, 18. Sergio Escudero - 24. Joan Jordan, 17. Nemanja Gudelj, 25. Fernando - 41. Suso (22. Franco Vazquez, 90+1), 19. Luuk de Jong, 5. Lucas Ocampos (7. Rony Lopes, 78). Antrenor: Julen Lopetegui.
Rezerve neutilizate: 13. Yassine Bounou - 3. Sergi Gomez, 10. Ever Banega, 23. Sergio Reguilon.

Arbitru: Deniz Aytekin; arbitri asistenţi: Eduard Beitinger, Dominik Schaal; al patrulea oficial: Patrick Ittrich (toţi din Germania)
Arbitru video: Daniel Siebert, arbitru asistent video: Bibiana Steinhaus (ambii din Germania)
Delegat UEFA: Emil Ubias (Cehia), observator pentru arbitri: Jon Skjervold (Norvegia)
Cartonaşe galbene: Fernando (44), Reguilon (68).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editori online: Ady Ivaşcu, Alexandru Cojocaru)


Citește și:

populare
astăzi

1 Halep, decizie majoră pentru French Open: Simona are de acum o singură șansă să joace la Paris

2 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

3 Câte rachete supersonice are Rusia pe stoc, potrivit estimărilor ucrainene

4 VIDEO George Simion, derapajul disperării? / Ți-au slăbit șuruburile, țărănușule?

5 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia