Fotbal: CFR Cluj, calificată în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, după 2-0 cu Floriana

Fotbal: CFR Cluj, calificată în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, după 2-0 cu Floriana

CFR Cluj s-a calificat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Floriana FC cu scorul de 2-0 (0-0), miercuri seara, în Malta, în primul tur preliminar al competiţiei.

Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Mike Cestor (54) şi Cătălin Golofca (90+7), la capătul unui meci pe care l-a controlat şi în care gazdele nu şi-au creat ocazii clare de gol.

Prima repriză a fost una de tatonare, CFR nereuşind să se apropie periculos în prea multe rânduri de poarta gazdelor.

Itu a avut prima şansă, în min. 19, dar a luftat în careu la centrarea lui Deac. În min. 41, Pereira a ratat şutul la centrare lui Chipciu. Itu a fost blocat de Camenzuli (44), iar la ultima fază a primei reprize, portarul 45+4 cap Rondon, fără probleme pentru Akpan.

În partea a doua, Pereira a cerut un penalty în min. 47, apoi şutul său a fost blocat de un fundaş (53). Din cornerul care a rezultat, Mike Cestor a înscris cu capul (54), din centrarea conaţionalului Pereira.

Gazdele au avut o oportunitate în min. 55, dar şutul lui Leone a fost blocat şi s-au ales cu un corner.

CFR şi-a încercat şansa de la distanţă în min. 57, dar şutul a fost prins fără probleme de portar.

Cea mai periculoasă ocazie a maltezilor s-a consumat în min. 77, când Bălgrădean a avut o intervenţie bună la un şut din unghi.

Clujenii au marcat a doilea gol la ultima fază a meciului, Golofca înscriind cu capul din centrarea lui Rondon (90+7).

Fazele preliminare ale competiţiei au loc într-o singură manşă.

CFR Cluj o va întâlni în turul al doilea preliminar pe Dinamo Zagreb, în deplasare, pe 25 sau 26 august.

Floriana FC - CFR 1907 Cluj 0-2 (0-0)
Au marcat: Mike Cestor (54), Cătălin Golofca (90+7).
Ta' Qali, Stadion Centenary
Liga Campionilor - turul I preliminar

Au evoluat echipele:
Floriana FC: 12. Ini Etim Akpan - 22. Alex Cini (5. Moustapha Beye, 69), 6. Enzo Adrian Ruiz, 17. Jurgen Pisani (căpitan; 11. Brandon Paiber, 82), 94. Ryan Camenzuli - 20. Matias Garcia, 7. Diego Venancio, 8. Nicola Leone, 99. Tiago Adan Fonseca - 9. Kristian Keqi, 27. Flavio Silva Cheveresan Carioca (29. Marcelo Dias, 67). Antrenor: Vincenzo Potenza.
Rezerve neutilizate: 1. Andrea Cassar - 25. Siraj Arab, 30. Jan Busuttil, 96. Daniel Agius.
CFR Cluj: 34. Cristian Bălgrădean - 3. Andrei Burcă, 55. Paulo Vinicius, 92. Mike Cestor, 45. Mario Camora (căpitan) - 27. Alexandru Chipciu (23. Cătălin Golofca, 89), 94. Cătălin Itu (6. Luis Aurelio, 66), 28. Ovidiu Hoban - 10. Ciprian Deac, 99. Mario Rondon, 11. Michael Pereira (16. Mateo Susic, 83). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 74. Ionuţ Rus - 18. Valentin Costache, 21. Kevin Boli, 62. Claudiu Petrila.

Arbitru: Laurent Kopriwa; arbitri asistenţi: Gilles Francois Becker, Claude Ries; al patrulea oficial: Alain Durieux (toţi din Luxemburg)
Cartonaşe galbene: Flavio Silva Cheveresan Carioca (28), Itu (45+2), Leone (49), Keqi (52), Cestor (73), Chipciu (87), Camenzuli (87), Bălgrădean (90+3).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: (c) F otbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA/ facebook


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...