Fotbal: Contract ''faraonic'' pentru Messi la Barcelona: 555 milioane euro între 2017-2021 (presă)

Contractul actual al superstarului argentinian Lionel Messi cu FC Barcelona prevede un venit brut de peste 555 milioane euro pentru căpitanul echipei catalane între noiembrie 2017 şi iunie 2021, a anunţat, duminică, cotidianul generalist spaniol El Mundo, citat de AFP.

Conform El Mundo, acest contract se ridică la 555.237.619 euro brut, pentru patru sezoane, până la expirarea contractului său la data de 30 iunie. Această cifră este suma salariului său fix, a drepturilor de imagine, o serie de prime de mai multe milioane de euro, onorarii şi bonusuri care depind de diverse obiective.

"Jucătorul a încasat deja 511.290.052 euro, aproape 92 la sută din totalul la care aspiră", a mai precizat El Mundo.

"Valoarea netă, după toate impozitele aplicate şi deducerile pentru asigurările sociale, reprezintă peste jumătate din această sumă: aproximativ 297 milioane euro", a adăugat jurnalul.

Fără a lua în calcul drepturile de imagine, anual, Messi a încasat 138,8 milioane euro brut (74,9 milioane net), susţine acelaşi El Mundo. Respectiv, 380.299 euro brut pe zi (210.297 euro net).

Contractul lui Messi cu Barcelona, gros de 30 de pagini, este "cel mai mare contract din istoria sportului" şi rămăsese secret până în acest moment, susţine cotidianul spaniol.

"FC Barcelona neagă categoric orice responsabilitate în publicarea contractului profesionist al lui Lionel Messi şi va angaja acţiuni în instanţă împotriva El Mundo", a anunţat, duminică, clubul catalan într-un comunicat dat publicităţii.

Messi a fost pe punctul de a pleca de la Barcelona în vara lui 2020, dar a fost forţat să rămână de fostul preşedinte Josep Maria Bartomeu, care apoi a demisionat.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 „Campion la cheltuieli, Sorin Grindeanu” / Scandalul Nordis: Păgubiții denunță tergiversări în justiție și acuză politicieni, inclusiv președintele PSD,…

2 Lovitură de teatru / Soția lui Vadim Ermolaev nu a fost printre victime, o altă femeie este grav rănită

3 Luptătorul MMA George Radu a murit înecat în Germania. Presimțirea pe care a a avut-o înainte de tragedie: „Poate mor pe aici, departe de casă”

4 VIDEO Încă un lot din autostrada Sibiu-Pitești este gata, însă doar în toamnă se va deschide circulației

5 Cine este Viorel Pașca, „Bunul Samaritean” din Bihor acuzat că a ținut sute de bătrâni în condiții mizere pentru pensii și donații