Fotbal: FC Barcelona, remiză cu Celta Vigo, după ce la pauză conducea cu 3-0

FC Barcelona a avut un meci de infarct în deplasare cu Celta Vigo, sâmbătă seara, în etapa a 13-a din La Liga, catalanii încheind la egalitate, 3-3, după ce la pauză conduceau cu 3-0.

În primul mitan, Ansu Fati (5), Sergio Busquets (18) şi Memphis Depay (34) au punctat pentru catalani stabilind şi scorul pauzei, părând că în partea a doua se va pune doar problema scorului. Nu a fost aşa, căci gazdele au revenit extrem de motivate de la vestiare şi au dominat repriza a doua a întâlnirii reuşind egalarea după ce Iago Aspas (52, 90+6) şi Manuel Agudo Duran (74) au marcat în poarta lui Marc-Andre ter Stegen.

FC Barcelona, care în ultimele cinci etape a avut o singură victorie şi care a anunţat sosirea lui Xavi Hernandez pe banca tehnică în locul olandezului Ronald Koeman, este momentan pe locul 9, cu 17 puncte.

Celta Vigo este pe locul 15, cu 12 puncte.

Tot sâmbătă, Espanyol Barcelona a câştigat partida disputată pe teren propriu cu Granada, 2-0.

Golurile gazdelor au fost reuşite de Adria Pedrosa (30) şi Raul de Tomas (42).

Espanyol urcă momentan pe locul 10 în clasament, cu 17 puncte, în timp ce Granada este pe 17, cu 11 puncte.

Sâmbătă seara, Alaves a învins cu 2-1 pe Levante. După ce Jorge de Frutos a deschis scorul pentru oaspeţi, în minutul 13, Alaves a izbutit două goluri, prin Joselu (77 penalty, 90+1).

Aşa cum se ştie, vineri seara, în prologul etapei, Cadiz, fără atacantul român Florin Andone în lot, s-a impus cu scorul de 1-0, în deplasare, cu Athletic Bilbao. Unicul gol a fost reuşit de Salvador Ponce în minutul 6 al întâlnirii de pe Estadio San Mames.

Real Sociedad, Real Madrid şi Sevilla sunt deocamdată pe primele trei poziţii ale ierarhiei interne. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă