Fotbal: Gheorghe Hagi a licitat 2.000 de euro pentru un colier în formă de inimă pentru fiica sa

La Hope Ball, primul bal de caritate al Hope and Homes for Children România, care a avut loc sâmbătă, 8 noiembrie, în Sala de Marmură a Cercului Militar Național, Gheorghe Hagi a licitat 2.000 de euro pentru un colier în formă de inimă pentru fiica sa, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES ARHIVĂ

Gheorghe Hagi a mărturisit că a dorit să achiziționeze colierul Roberto Coin, în formă de inimă, dar și rochia de seară Cristallini pentru fiica sa, Kira, care se află la studii în Statele Unite și de care îi este foarte dor.

Totodată, într-un discurs emoționant, celebrul fotbalist a ținut să sublinieze că, din punctul său de vedere, una dintre cele mai importante investiții este cea în viitorul copiilor — referindu-se de aceasta dată la cei peste 8.000 de copii încă instituționalizați, care, cu sprijinul Hope and Homes for Children România, dar și prin generozitatea celor prezenți la bal, își pot găsi drumul spre o familie.

Meciul de tenis cu Ilie Năstase la BRD Țiriac Năstase Trophy, licitat contra sumei de 1.300 de euro, a fost câștigat de o personalitate din zona de business. Tot un om de afaceri va avea ocazia să facă un tur al fabricii Maserati, să beneficieze de îndrumarea unui pilot de testare și să se afle la volanul bolidului de curse, totul contra sumei de 2.600 de euro.

1.550 de euro a fost prețul la care s-a ajuns în urma licitării unei excursii la Paris și a posibilității de a urmări echipa de rugby a Franței în Turneul celor șase națiuni.

AGERPRES (AS/autor: Teodora Oprea, editor: Mircea Lazaroniu)


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu