Fotbal: Japonia şi Arabia Saudită s-au calificat la CM 2022

Naţionala de fotbal a Japoniei s-a calificat la Cupa Mondială 2022 din Qatar, după ce a învins Australia cu 2-0, joi, la Sydney, rezultat care trimite la turneul final şi selecţionata Arabiei Saudite.

Kaoru Mitoma (89, 90+4) a înclinat balanţa pe finalul partidei pe un teren îmbibat cu apă după o ploaie torenţială. Aceasta a fost prima victorie a Japoniei în Australia după 1998. Takumi Minamino, fotbalistul echipei Liverpool, a trimis de două ori mingea în bară pe finalul primei reprize.

''Samuraii albaştrii'' vor participa astfel la a şaptea lor Cupă Mondială consecutivă.

În urma acestui eşec, Australia va fi nevoită să treacă prin două baraje pentru a ajunge la Cupa Mondială. Mai întâi va trebui să treacă de echipa clasată pe locul 3 în Grupa A a zonei Asia, iar apoi va juca un baraj intercontinental.

Japonia conduce în Grupa B, cu 21 de puncte (9 jocuri), urmată de Araba Saudită, 19 puncte (8 j), Australia, 15 puncte (9 j), Oman, 8 puncte (8 j), China, 5 p (8 j), Vietnam, 3 p (8 j).

Numărul echipelor calificate la Cupa Mondială din Qatar (21 noiembrie-18 decembrie) a ajuns la 17, alte 15 echipe urmând să fie aflate până la vară.

America de Sud: Brazilia, Argentina;

Asia: Qatar (echipa gazdă), Iran, Coreea de Sud, Japonia, Arabia Saudită;

Europa: Danemarca, Germania, Franţa, Belgia, Croaţia, Spania, Serbia, Anglia, Elveţia, Olanda.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 VIDEO Ana Birchall / „Inițial am crezut că este un fake… dar nu este deși, pentru reputația și imaginea României, chiar aș fi vrut să nu fie adevărat”

2 Așa o fi?

3 Rubio a dezvăluit la Munchen câți soldați pierde Rusia săptămânal pe frontul din Ucraina

4 Dovezi tot mai numeroase că Epstein a fost ucis: un misterios fulger portocaliu și medicul care spune că a fost strangulat

5 Elita Chinei care dispare în mod ciudat. În Marea Sală a Poporului din Beijing sunt tot mai multe scaune goale