Fotbal: Juventus şi Manchester United au confirmat oficial transferul lui Cristiano Ronaldo la clubul englez

Fotbal: Juventus şi Manchester United au confirmat oficial transferul lui Cristiano Ronaldo la clubul englez

Cluburile Juventus Torino şi Manchester United au confirmat oficial, marţi, transferul atacantului portughez de la gruparea de Serie A la echipa din Premier League, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Ronaldo a semnat un contract pe doi ani cu United, echipă la care a mai jucat în perioada 2003-2009 şi cu care a câştigat opt trofee importante.

United anunţase săptămâna trecută că a ajuns la un acord cu Juventus pentru jucătorul de 36 de ani, dar transferul s-a oficializat după ce internaţionalul lusitan a efectuat vizita medicală (în weekend, la Lisabona) şi a ajuns şi el la un acord cu clubul.

Suma de transfer pe care o vor achita ''diavolii roşii'' se ridică la 15 milioane de euro, la care se adaugă alte 8 milioane în bonusuri legate de performanţe.

''Manchester United este un club care a avut mereu un loc special în inima mea şi am fost copleşit de mesajele primite după anunţul de vineri. Abia aştept să joc pe Old Trafford, în faţa unui stadion plin şi să mă întâlnesc din nou cu fanii'', a declarat Ronaldo într-un comunicat al clubului.

Ronaldo se va alătura noilor săi colegi după pauza pentru echipele naţionale şi ar putea redebuta la Manchester United pe 11 septembrie, în meciul de acasă cu Newcastle United.

Cristiano Ronaldo s-a transferat în 2018 de la Real Madrid la Juventus, care a plătit 100 de milioane de euro în speranţa că va ajuta clubul piemontez să câştige primul său trofeu în Champions League din 1996.

Deşi nu a reuşit acest lucru, Ronaldo pleacă de la Torino după ce a marcat 101 goluri, a cucerit două titluri de campion al Italiei şi o Cupă a Italiei.

El l-a anunţat săptămâna trecută pe antrenorul lui Juventus, Massimiliano Allegri, că doreşte să părăsească echipa, iar Juve a confirmat transferul său marţi dimineaţa.

Iniţial, presa italiană şi engleză au relatat că agentul lui Ronaldo, Jorge Mendes, a ajuns la un acord cu cealaltă echipă din Manchester, campioana City, dar în cele din urmă lusitanul a semnat pentru United.

''Nu mai ai cuvine pentru a-l descrie pe Cristiano. Este nu numai un jucător minunat, dar este şi o persoană extraordinară'', a mărturisit antrenorul lui United, norvegianul Ole Gunnar Solskjaer.

''Pentru a avea dorinţa şi abilitatea de a juca la un nivel de top atât de mult timp e nevoie să fii o persoană specială'', a subliniat Solskjaer.

Portarul spaniol al lui United, David de Gea, a afirmat la rândul său că ar fi un ''vis'' să joace alături de Ronaldo, iar fostul căpitan al echipei engleze, irlandezul Roy Keane a arătat că Ronaldo este un ''învingător înnăscut''.

Ronaldo a petrecut şase sezoane pe Old Trafford, câştigând ''Balonul de Aur'' în 2008, iar apoi a semnat pentru Real Madrid, care a plătit 80 de milioane de lire sterline, un record la acea vreme. Portughezul a marcat 118 goluri pentru United, câştigând titlul de golgheter în Premier League în sezonul 2007-08, în care clubul a cucerit ultima sa Ligă a Campionilor.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...