Fotbal: Liga Naţiunilor - Italia a învins Belgia (2-1) în ''finala mică''

Selecţionata Italiei a învins cu scorul de 2-1 reprezentativa Belgiei în meciul pentru stabilirea ocupantei locului al treilea în Liga Naţiunilor la fotbal, disputat duminică pe Juventus Stadium din Torino.



Campionii europeni au deschis scorul după pauză, prin Nicolo Barella, cu o execuţie spectaculoasă de la marginea careului (46), iar apoi şi-au majorat avantajul în urma unui penalty transformat de Domenico Berardi (65). Belgienii au punctat la rândul lor în finalul jocului, prin Charles de Ketelaere, care a marcat cu această ocazie primul său gol în tricoul naţionalei ţării sale (86).



Câştigătoarea trofeului UEFA Nations League va fi cunoscută duminică seara, la finalul partidei dintre Spania şi Franţa, campioana mondială en titre, care va avea loc pe stadionul San Siro din Milano.

În meciul de la Torino au evoluat echipele:
Italia:
Donnarumma (căpitan) - Di Lorenzo, Acerbi, Bastoni, Emerson - Barella (Cristante, 70), Locatelli, Pellegrini (Jorginho, 70) - Berardi (Insigne, 90+1), Chiesa (Bernardeschi, 90+2), Raspadori (Kean, 65). Selecţioner: Roberto Mancini.
Belgia: Courtois - Alderweireld, Denayer, Vertonghen (căpitan) - Castagne, Saelemaekers (De Ketelaere, 59), Witsel, Tielemans (De Bruyne, 59) - Vanaken, Batshuayi, Ferreira-Carrasco (Trossard, 87). Selecţioner: Roberto Martinez.
Arbitru: Srdjan Jovanovic (Serbia).
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Preda)

Foto: (c) Massimo Pinca/REUTERS


populare
astăzi

1 Veniturile Liei Savonea / șefa ÎCCJ încasează 40.000 de lei net pe lună

2 Rezultate Loto de joi, 8 octombrie: numerele extrase și marile premii puse în joc

3 Tezaur versus bănci / cât câștigă românii la o investiție de 10.000 de lei

4 Flota aeriană a Rusiei se prăbușește: Moscova cere ajutorul Vietnamului

5 Rochie pusă pe dos? / Ce s-a întâmplat de fapt cu ținuta Mirabelei Grădinaru