Fotbal: Liverpool - FC Porto 2-0, în sferturile Ligii Campionilor

Liverpool a învins-o pe FC Porto cu scorul de 2-0 (2-0), marţi seara, pe Anfield, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.

''Cormoranii'', finaliştii ediţiei trecute a competiţiei, s-au impus prin golurile marcate de de Naby Keita (5) şi Roberto Firmino (26).

Porto a avut şansa a marca, dar portarul Alisson Becker a salvat golul în faţa lui Marega în trei situaţii. Porto a ajuns la 19 partide fără victorie în Anglia.

Manşa secundă va avea loc pe 17 aprilie, pe Estadio do Dragao, câştigătoarea din această ''dublă'' urmând să o înfrunte în penultimul act pe Manchester United sau pe FC Barcelona.

Au evoluat echipele:
Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Lovren, van Dijk, Milner - Keita, Fabinho, Henderson (căpitan) - Salah, Roberto Firmino (Sturridge, 82), Mané (Origi, 73). Antrenor: Jurgen Klopp.
Porto: Casillas - Maxi Pereira (Fernando, 77), Felipe, Militao, Telles - Je. Corona, Oliver Torres (Bruno Costa, 73), Danilo Pereira (căpitan) - Otavio, Marega, Tiquinho (Brahimi, 62). Antrenor: Sergio Conceicao.

Arbitru: Antonio Mateu Lahoz (Spania).
Cartonaşe galbene: Tiquinho (17), Felipe (61).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Așa o fi? / „Serviciul secret militar ucrainean a încercat să mă asasineze”

2 Citiți și voi, să vedeți în ce țară am ajuns să trăim...

3 Val de căldură și furtuni / Patru județe sub cod galben, cu maxime de 36 de grade

4 VIDEO Uite o chestie care merită văzută...

5 Așa o fi? / Apropo, voi cât cheltuiți într-o lună?