Fotbal: Mihai Stoica a revenit în funcţia de manager general al FCSB

Fotbal: Mihai Stoica a revenit în funcţia de manager general al FCSB

Mihai Stoica a revenit joi în funcţia de manager general al echipei de fotbal FCSB, pe care o pierduse la 4 martie 2014, când a fost condamnat în Dosarul Transferurilor, una dintre motivaţiile sale fiind aceea că patronul echipei Gigi Becali a decis să părăsească spaţiul public şi era nevoie de o voce a clubului.

"Revin în funcţia de manager general, pe care am pierdut-o la 4 martie 2014, cu aceleaşi atribuţiuni. Implicarea mea va fi ca din 2004 până în 2014, perioadă în care probabil că ar dura prea mult pentru a enumera succesele pe care le-am avut. Am decis să revin pentru că de azi sunt oficial şi pentru că patronul acestei echipe a hotărât să nu mai aibă apariţii în spaţiu public. Trebuie ca acest club să aibă o voce pentru că are cei mai mulţi suporteri din România", a declarat Stoica, joi, într-o conferinţă de presă.

Oficialul FCSB e convins că echipa sa va câştiga în acest sezon titlul de campioană în Liga I: "Cred că după cele două săptămâni de pauză datorată jocurilor echipelor naţionale echipa noastră va arăta altfel. Cred că vom fi foarte puternici şi nu ştiu cine ne va putea opri în cursa pentru titlu. E foarte complicat pentru noi în derby, dar cred că suntem în stare să luptăm cel puţin mental, cu şanse egale. Iar de multe ori mentalul este mai puternic decât fizicul".

El a precizat că în această săptămână patronul echipei, Gigi Becali, a luat decizia de a mări contractele unor jucători: "În această săptămână patronul echipei a mărit contractele unor jucători, Man, Moruţan, Coman şi cred că urmează şi Florin Tănase".

Referitor la stadionul pe care FCSB va evolua în perioada următoare, Stoica a spus că nu exclude nici Stadionul Ghencea, aflat încă în faza de reconstrucţie.

"Nu ştiu cine administrează stadionul Arcul de Triumf, deocamdată stadioanele nu s-au finalizat. În momentul în care vor fi finalizate, CNI le va ceda celor care le vor administra. Vom studia mercurialul şi vom studia unde ne convine să jucăm. Că va fi la Arcul de Triumf, Ghencea, Arena Naţională, rămâne să stabilim. De ce ar fi închis pentru noi Ghencea? Noi acolo am făcut performanţe, acolo am intrat în grupe în cupele europene. Ne leagă de Ghencea multe, noi am făcut Ghencea celebră din nou, după ce se făcuse uitată. Indiferent ce va spune Marius Lăcătuş, pentru mine el rămâne posterul imens pe gardul peluzei", a mai spus Mihai Stoica.

Mihai Stoica a fost condamnat la 4 martie 2014 la 3 ani şi 6 luni de închisoare în Dosarul Transferurilor de jucători şi a primit interdicţie de a activa în fotbal până la această dată. El a fost încarcerat până la 16 februarie 2016, când a fost eliberat înainte de termen datorită muncii prestate în penitenciar şi a celor 4 lucrări ştiinţifice scrise în timpul detenţiei.
AGERPRES (V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...