Fotbal: Mircea Lucescu, nemulţumit de joc, în ciuda calificării lui Dinamo Kiev în Liga Campionilor

Fotbal: Mircea Lucescu, nemulţumit de joc, în ciuda calificării lui Dinamo Kiev în Liga Campionilor

Antrenorul echipei Dinamo Kiev, românul Mircea Lucescu, s-a declarat fericit pentru calificarea formaţiei ucrainene în grupele Ligii Campionilor la fotbal, dar în acelaşi timp s-a arătat nemulţumit de evoluţia din a doua repriză a meciului cu Gent, de marţi seara.

"Sunt fericit că ne-am calificat în grupe, dar nu pot fi mulţumit de evoluţia echipei mele în seara asta (marţi seara, n. red.). După cel de-al treilea gol am făcut prea multe greşeli. Vreau să văd un alt fel de fotbal din partea echipei mele, nu cel pe care l-am văzut în repriza a doua'', a declarat Lucescu după victoria cu 3-0 cu Gent de la Kiev, care a parafat calificarea vicecampioanei Ucrainei.

''Cel mai important lucru e că suntem în grupele UEFA Champions League. Putem sărbători, deoarece clubul a ajuns aici după o lungă perioadă. Vreau să le mulţumesc jucătorilor mei pentru că ne-am îndeplinit obiectivul'', a mai spus Lucescu, citat de site-ul UEFA.

Dinamo Kiev s-a calificat în grupele Ligii Campionilor după o pauză de trei ani.

Antrenorul echipei Gent, Wim De Decker, a declarat la rândul său: "Meciul acesta a fost determinat de anumite momente. Dinamo a profitat de ele, iar noi nu. Ei au marcat din faze care nu anunţau nimic, iar noi nu am putut, deşi am avut ocazii foarte bune. La acest nivel, trebuie să profiţi de aceste oportunităţi. Se poate vedea că Dinamo are mai multe experienţă la acest nivel şi acesta a fost marele lor avantaj''.

Antrenorul român Mircea Lucescu, la două luni de la instalare, a reuşit să o califice pe Dinamo Kiev în grupele Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara, după ce a vicecampioana Ucrainei a dispus de formaţia belgiană KAA Gent cu scorul de 3-0, la Kiev, în manşa secundă a play-off-ului. Dinamo Kiev s-a impus şi în tur, cu 2-1.

Dinamo a câştigat prin golurile marcate de Vitali Buialski (10), Carlos De Pena (35 - penalty) şi Gerson Rodrigues (50 - penalty).

Tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor va avea loc joi, la Nyon (18:00).
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”