Fotbal: Neymar şi Mbappe au ajutat-o pe PSG să câştige derby-ul cu Olympique Marseille

Fotbal: Neymar şi Mbappe au ajutat-o pe PSG să câştige derby-ul cu Olympique Marseille

Brazilianul Neymar şi francezul Kylian Mbappe au marcat golurile prin care echipa lor, Paris Saint-Germain, a reuşit să învingă la limită pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia Olympique Marseille, duminică seară, în derby-ul etapei a 32-a a campionatului de fotbal a Franţei.

PSG, liderul autoritar din Ligue 1, a deschis scorul în minutul 12, prin Neymar, atacantul brazilian fiind cel care a provocat şi penalty-ul, transformat de Mbappe în prelungirile primei reprize (45+5) Pentru Olympique Marseille a înscris Duje Caleta-Car (31).

Neymar, autorul a şase goluri în trei meciuri, a fost aclamat de această dată de spectatorii prezenţi în tribunele stadionului Parc des Princes, care l-au contestat anterior pe fotbalistul sud-american, după unele evoluţii mai modeste ale acestuia.

În urma acestui succes, Paris Saint-Germain s-a distanţat la 15 în puncte în clasament de Olympique Marseille, ocupanta locului secund, cu şase etape înainte de finalul sezonului.

De menţionat că PSG a avut alte trei goluri anulate pe motiv de ofsaid, două înscrise de Mbappe (35, 76) şi altul de argentinianul Lionel Messi (40).

Elevii antrenorului Mauricio Pochettino şi-ar putea asigura titlul (al zecelea pentru parizieni) încă de miercuri, când vor juca în deplasare cu Angers, în funcţie şi de rezultatul meciului dintre Marseille şi FC Nantes.

Rezultate:
Vineri
Rennes - AS Monaco 2-3
Au marcat: Tait (3), Terrier (90+3 - penalty), respectiv Vanderson (12), Ben Yedder (57), Boadu (77).

Sâmbătă
AS Saint-Etienne - Brest 2-1
Au marcat: mahdi Camara (14, 39), respectiv Honorat (8).

Lille OSC - RC Lens 1-2
Au marcat: Xeka (45+1), respectiv Frankowski (4), Kalimuendo-Muinga (37).

Duminică
OGC Nice - Lorient 2-1
Au marcat: Delort (54 - penalty, 88), respectiv Lauriente (61).

FC Nantes - Angers 1-1
Au marcat: Kalifa Coulibaly (53), respectiv Boufal (18).

Montpellier - Stade Reims 0-0

FC Metz - Clermont Foot 1-1
Au marcat: De Preville (24), respectiv Dossou (37).

Troyes - RC Strasbourg 1-1
Au marcat: Tardieu (85 - penalty), respectiv Habib Diallo (56 - penalty).

Olympique Lyon - Girondins Bordeaux 6-1
Au marcat: Moussa Dembele (20, 90+2), Toko Ekambi (26, 68), Paqueta (34), Faivre (46), respectiv Mara (85 - penalty).

Paris Saint-Germain - Olympique Marseille 2-1
Au marcat: Neymar (12), Mbappe (45+5 - penalty), respectiv Caleta Car (31).

Clasament:
1. Paris Saint-Germain 74 puncte (32 jocuri)
2. Olympique Marseille 59 p (32 j)
3. Rennes 56 p (32 j)
4. OGC Nice 54 p (32 j)
5. RC Strasbourg 53 p (32 j, golaveraj +16)
6. AS Monaco 53 p (32 j, golaveraj +9)
7. RC Lens 50 p (32 j)
8. Olympique Lyon 49 p (32 j)
9. Lille OSC 48 p (32 j)
....
AGERRPES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…