Fotbal: România a coborât pe locul 44 în clasamentul FIFA

Naţionala României a coborât trei locuri faţă de luna trecută şi se află pe poziţia a 44-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), dat publicităţii vineri, după ultimele rezultate din preliminariile Cupei Mondiale din 2022.

România a remizat cu Islanda (0-0 la Bucureşti) şi a învins Liechtensteinul (2-0 la Vaduz) în noiembrie, ratând calificarea la barajul pentru CM din Qatar.

România a început anul pe locul 37, dar în august se afla pe 45, după care a înregistrat progres două luni la rând, iar acum a coborât de pe 41 pe 44.

Belgia este în continuare liderul ierarhiei, urmată de Brazilia, în timp ce pe locul al treilea se menţine Franţa, campioana mondială en titre.

Ultimul clasament din acest an va fi publicat pe 23 decembrie.

Clasamentul FIFA pe luna noiembrie
1. Belgia 1.828,45 puncte
2. Brazilia 1.826,35
3. Franţa 1.786,15
4. Anglia 1.755,52
5. Argentina 1.750,51
6. Italia 1.740,77
7. Spania 1.704,75
8. Portugalia 1.660,25
9. Danemarca 1.654,54
10. Olanda 1.653,73
11. Germania 1.648,33
12. SUA 1.647,14
13. Elveţia 1.642,83
14. Mexic 1.638,76
15. Croaţia 1.620,74
16. Columbia 1.607,15
17. Uruguay 1.596,66
18. Suedia 1.588,26
19. Ţara Galilor 1.578,01
20. Senegal 1.561,68
.................................
44. România 1.453,18
...
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

3 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet