Fotbal: Santiago Solari, antrenorul echipei Real Madrid până în 2021 (oficial)

Fotbal: Santiago Solari, antrenorul echipei Real Madrid până în 2021 (oficial)

Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a anunţat marţi seara că antrenorul argentinian Santiago Solari a semnat un contract pe două sezoane şi jumătate, valabil până la 30 iunie 2021, după un interimat de două săptămâni la conducerea tehnică a grupării de pe Santiago Bernabeu.

Acest acord este o dovadă a încrederii foarte mari pe care conducătorii clubului madrilen o au în tehnicianul echipei de rezerve, pe care l-au chemat de urgenţă să-l înlocuiască pe Julen Lopetegui, demis după umilitoarea înfrângere suferită de Real pe terenul "eternei rivale" FC Barcelona (1-5).

"Comitetul director al clubului Real Madrid a decis numirea lui Santiago Solari ca antrenor al primei echipe, până la 30 iunie 2021", a precizat clubul spaniol într-un comunicat, confirmând anunţul privind omologarea contractului lui Solari, făcut cu câteva ore înainte de Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF)

În vârstă de 42 ani, Solari a fost numit "provizoriu" pe banca lui Real Madrid la sfârşitul lui octombrie, după concedierea lui Lopetegui, sub conducerea căruia madrilenii nu mai obţinuseră nicio victorie în şapte meciuri.

De la instalarea sa, Santiago Solari a reuşit cel mai bun bilanţ al unui antrenor aflat la debutul său la Real Madrid, obţinând patru victorii în tot atâtea partide, cu 15 goluri marcate şi doar două primite.

Tehnicianul argentinian a reuşit, astfel, să o redreseze pe Real Madrid, aflată acum la doar patru puncte de primul loc în campionatul spaniol.

În Liga Campionilor, Real este la un pas de calificarea în optimi de finală, înaintea meciului din deplasare cu AS Roma, programat pe 27 noiembrie.

Fost mijlocaş la Real Madrid (2000-2005), Santiago Solari a fost coleg cu Zinedine Zidane, care, la fel ca el, a pregătit formaţia secundă a clubului, înainte de a prelua prima echipă, cu care a câştigat trei ani la rând Liga Campionilor.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”