Fotbal: Selecționerul României, Christoph Daum - E prima dată când simt că echipa e unită

Fotbal: Selecționerul României, Christoph Daum - E prima dată când simt că echipa e unită

Antrenorul echipei de fotbal a României, Christoph Daum, a declarat, marți seară, după meciul cu Chile, că e pentru prima dată când jucătorii pe care îi pregătește au fost uniți.

''Vreau să le mulțumesc suporterilor care au venit la stadion. Îmi amintesc că mi s-a spus că nu pot câștiga la Cluj, dar cred că asta s-a terminat. Suporterii ne-au împins și asta este important pentru noi. În al doilea rând, vreau să le mulțumesc jucătorilor care au avut o reacție pozitivă după criticile de la meciul cu Polonia. Dincolo de victorie, s-au îmbunătățit multe lucruri. Victoria este importantă, dar am văzut ce înseamnă să jucăm în viteză mare, cu precizie și aș vrea să avem mai multe meciuri de acest gen'', a declarat Daum după victoria de la Cluj.

''De ce nu am jucat așa cu Polonia? Pentru că a fost o situație diferită cu polonezii. Mă așteptam ca Polonia să vină cu presiune mare și mă gândeam cum să controlăm asta. Am vrut să controlăm meciul, să nu luăm gol și apoi să construim pe fondul presiunii. Polonia a devenit nervoasă, dar penalty-ul a schimbat totul. Nu am vrut să schimb totul din punct de vedere tactic, dar atunci când am trecut la patru fundași, am luat golul doi. M-am întrebat dacă trebuia să risc, dar în defensivă trebuie să am tot timpul un jucător în plus acolo și nu am mai putut crea oportunități ofensive. Organizarea tactică cu Polonia a fost perfectă, dar nu a dat rezultate. Am văzut meciul de mai multe ori și ne-am organizat bine, astfel că sunt mândru de asta. Azi a fost diferit. Am spus ca nu avem nimic de pierdut și am zis să ne bucurăm. Era 0-2, dar prin indicațiile tactice date de (secundul) Ionuț Badea, am reparat situația'', a spus Daum.

''Echipa a fost unită și a fost pentru prima dată când am simțit că am o echipă unită; au fost precum niște copii, au fost implicați și dedicați și au dat totul, este un semn bun'', a mai declarat Daum despre partida cu Chile.

Antrenorul României a mai spus că e fericit și pentru că spectatorii nu i-au cerut demisia, așa cum anunța presa.

''Este o problemă a mea faptul că mă uit în media și îmi pare rău că aceste reacții sunt în sensul acesta. Sunt mai fericit pentru că ieri media a anunțat că 12.000 de oameni îmi vor cere demisia, iar asta nu s-a întâmplat. Asta mă face să fiu fericit, să vad că oamenii susțin federația și echipa. Oamenii simt că facem ceva mai bun, nu doar ceva nou, uneori efectele nu vin repede, dar poate există un moment de descătușare. Mi-aș dori ca jurnaliștii să fie împreună cu noi, în continuare critici, dar să fim împreună în acest proces'', a completat Christoph Daum.

Selecționerul a mai spus că urmează să se gândească la viitorul său și că va alege ce e mai bine pentru toată lumea.

''Va trebui să vorbim despre un nou contract. Dar se dorește prelungirea lui. Voi vedea cum se dezvoltă situația. După primele trei luni mi s-a propus un contract până în 2020. Mi s-a spus ca indiferent de calificare, se dorește prelungirea. Nu are de-a face cu banii. Mă gândesc la ce este mai bun pentru conducerea federației, pentru că urmează alegeri, mă gândesc la jucători, dar sunt aici pentru că iubesc această țară. Eu chiar mă identific cu România, chiar dacă poate nu mă credeți. Nu e că îmi place această situație, pentru că sunt autocritic și este frustrant pentru mine de asemenea, mă întreb dacă este bine să rămân, dacă procesul este bun sau dacă este mai bine să demisionez. Este o importantă problema pentru mine, iau întreaga responsabilitate pentru job, nu este pentru ego-ul meu, pentru că, dacă rămân, o fac pentru viitorul fotbalului romanesc'', a menționat Daum.

Naționala de fotbal a României a învins reprezentativa statului Chile , campioana Americii de Sud, cu scorul de 3-2 (1-2), marți seara pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, într-un meci amical.

Oaspeții au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Eduardo Vargas (8) și Leonardo Valencia (18), dar tricolorii au reușit să întoarcă scorul în repriza secundă, grație golurilor marcate de Bogdan Stancu (31), Nicolae Stanciu (60) și Alexandru Băluță (83), profitând și de faptul că sud-americanii au jucat circa o oră în inferioritate numerică.

AGERPRES/ (A — autor: Marius Septimiu Avram, editor: Mihai Țenea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”