Fotbal: Stefano Pioli (AC Milan), antrenorul lunii octombrie în Serie A

Stefano Pioli, tehnicianul lui AC Milan, a fost ales de Lega Serie A antrenorul lunii octombrie în campionatul de fotbal al Italiei, a anunţat joi TuttoMercatoWeb.

Stefano Pioli va primi acest trofeu înaintea derby-ului AC Milan - Inter Milano, programat duminică seara pe stadionul Giuseppe Meazza. Echipa lui Pioli este pe locul 2 în Serie A, cu 31 de puncte după 11 etape (zece victorii şi un egal), devansată la golaveraj de liderul Napoli.

Luigi De Siervo, administratorul delegat al Lega Serie A, a explicat alegerea: "În al treilea lui sezon la rossoneri Stefano Pioli continuă munca excelentă care a readus-o pe AC Milan în fruntea Serie A. O gestiune perfectă a grupului, un joc convingător şi capacitatea de a pune în valoare orice jucător din lot dovedesc meritele lui Pioli, care în luna octombrie a obţinut cinci victorii în tot atâtea partide, fiind permanent în fruntea clasamentului."

Milan l-a folosit în ultimele meciuri pe portarul Ciprian Tătăruşanu, după accidentarea titularului Mile Maignan.

În ciuda parcursului reuşit din Serie A, echipa are mari probleme în grupa sa din Liga Campionilor, obţinând un singur punct după patru meciuri. Rossoneri păstrează totuşi şanse de calificare în optimile de finală ale Champions League.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet