France Presse: Cale lungă de la Uniunea Europeană până la Statele Unite ale Europei

France Presse: Cale lungă de la Uniunea Europeană până la Statele Unite ale Europei

Alegând să finanţeze prin datorie comună uriaşul plan de relansare economică, Uniunea Europeană nu îşi trăieşte "momentul hamiltonian", făcând un salt spre o mai mare federalizare, consideră unii economişti, făcând referire la Alexander Hamilton, unul dintre fondatorii SUA, comentează AFP.

Puţin cunoscut, episodul este constitutiv pentru SUA: în 1790, Alexander Hamilton, primul secretar al Trezoreriei sub preşedinţia lui George Washington, a propus ca guvernul federal să preia în contul său datoria a 13 state, ieşite vlăguite din Războiul de Independenţă, creând o bancă centrală şi instituind un impozit comun.

"Dezbaterea asupra unei uniuni monetare în Europa pare curtenitoare comparată cu ferocitatea cu care planul lui Hamilton a fost discutat în Congres", scriau C. Randall Henning şi Martin Kessler într-un eseu apărut în 2012, "Fiscal Federalism: US History for Architects of Europe's Fiscal Union".

De fapt, reprezentanţii statelor cele mai "virtuoase", ca Virginia şi Carolina de Nord, au refuzat să plătească pentru "elevii răi" - Massachusetts şi Carolina de Sud. Alţi delegaţi, conduşi de Thomas Jefferson, au refuzat pur şi simplu acest pas înainte spre federalism.

Deşi planul lui Hamilton a fost adoptat în final, "a lipsit puţin ca uniunea să se spargă în bucăţi", potrivit autorilor acestui eseu.

La fel, Uniunea Europeană s-a temut de răul cel mai mare de-a lungul acestor cinci zile de negocieri încrâncenate pentru a ajunge la un compromis asupra unui plan de relansare post-pandemie de 750 miliarde de euro, finanţat prin emiterea unei datorii comune.

"Zi istorică pentru Europa", "momentul cel mai important de la crearea euro", afirmă preşedintele francez Emmanuel Macron, susţinător înfocat al planului alături de cancelarul german Angela Merkel. "Act de naştere a unei noi Europe", potrivit ministrului francez al economiei, Bruno Le Maire.


Foto: (c) JOHN THYS POOL / EPA


Angela Merkel, al cărei sprijin faţă de acest plan a fost totuşi hotărâtor, a salutat inventarea unui mecanism "unic" şi s-a bucurat pentru "semnalul pozitiv" trimis de Europa restului lumii.

Mai puţin entuziast, premierul olandez Mark Rutte, liderul grupului statelor "frugale" care au luptat pentru reducerea părţii de subvenţii, afirmă că acest împrumut comun nu este decât începutul unei "Uniuni a transferurilor" de bogăţie din nord către sud. "Aceasta este o operaţiune punctuală, a cărei necesitate a ţinut cont, evident, de situaţie", a declarat el.

Părerea lui este împărtăşită de Janis Emmanouilidis de la European Policy Centre: "Acest acord este un mare pas înainte, dar nu un 'moment hamiltonian'. Este o puşcă cu un singur glonţ", "frugalii" făcând astfel încât să-i reducă raya de bătaie.

Cercetător la Consiliul german pentru Afaceri Externe, Shahin Vallee consideră la rândul său că "Europa a făcut jumătate din drum" şi "va face un pas 'hamiltonian' când va avansa spre un impozit european".

Cei 27 s-au angajat: "acest impozit european pe care îl vom construi împreună va permite rambursarea acestei datorii pe care o contractăm", a explicat marţi seara Emmanuel Macron.

Acordul este într-adevăr timid sub acest aspect, consideră Vallee.

Desigur, calendarul este ambiţios, prevăzând instituirea unei taxe asupra plasticului nereciclabil din ianuarie 2021, impozitarea giganţilor din domeniul digital şi o taxă pe emisiile de bioxid de carbon "cel mai târziu" la începutul anului 2023.

În schimb, o taxă asupra tranzacţiilor financiare este abia evocată şi nici alte piste nu figurează în acord, cum ar fi transferul unei părţi din încasările TVA, în vigoare în toate statele membre, sau armonizarea impozitului pe profit al societăţilor, neagreată de Irlanda şi Olanda.

"Or, dacă nu se găsesc resurse proprii pentru a rambursa împrumutul, atunci va trebui să se reducă în mod drastic cheltuielile bugetului european şi să se majoreze contribuţia statelor pentru a rambursa această datorie", avertizează Shahin Vallee.

Mijlocul cel mai rapid pentru a avansa spre un impozit european şi pentru a atinge astfel "momentul hamiltonian" drag federaliştilor ar fi, fără îndoială, schimbarea guvernanţei Uniunii Europene prin înlocuirea votului în unanimitate asupra problemelor fiscale cu votul unei majorităţi calificate. Dar pentru aceasta ar fi necesar un vot în unanimitate, notează AFP. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?