Francezii protestează împotriva reformei pieței muncii promovate de președintele Macron

Zeci de mii de francezi au protestat marți împotriva reformelor legislative pe piața muncii promovate de președintele Emmanuel Macron, relatează Reuters și AFP. Philippe Martinez, liderul CGT - unul din sindicatele organizatoare - a afirmat chiar că au fost peste 400.000 de manifestanți în toată Franța.

Macron nu renunță însă, potrivit agențiilor internaționale de presă, la intenția sa de a flexibiliza Codul Muncii. El a promis că nu va ceda "nici leneșilor, nici cinicilor, nici extremiștilor". De aceea, unii protestatari purtau pancarte cu inscripții cum ar fi "Leneș în grevă" sau "Leneșii sunt în stradă".

Amploarea manifestațiilor estimată de autorități — poliție, prefecturi — a fost mai mică decât susțin sindicatele și decât a protestelor din martie anul acesta. La Paris au avut loc și ciocniri izolate între tineri cu fețele acoperite și polițiști din trupele de intervenție.

După câteva luni de negocieri, guvernul a stabilit luna trecută limitarea plăților compensatorii pentru cei concediați și a decis să permită patronatului o libertate mai mare în privința angajărilor și concedierilor. Nu se mai face nicio referire la săptămâna de lucru de 35 de ore, iar firmele pot stabili condiții mai flexibile de lucru și de plată. Acolo unde sunt mai puțin de 50 de angajați, se va putea negocia și fără sindicat — iar în Franța, aproape jumătate din salariați lucrează în firme mici și mijlocii. Măsurile urmează să fie implementate prin decret, pe 22 septembrie.

Reuters reamintește că guvernele Franței, fie ele de stânga sau de dreapta, s-au confruntat de decenii cu demonstrații de stradă la fiecare tentativă de a amenda Codul Muncii, o lege de 3000 de pagini. Un sondaj de opinie ale cărui rezultate au fost publicate pe 1 septembrie arată că aproape 60% din francezi se opun reformei dorite de președintele Macron, care și-a anunțat intențiile încă din campania electorală. Programul său prevede un regim mai permisiv pentru angajatori, ceea ce ar trebui să încurajeze angajările și implicit să ducă la scăderea șomajului, care afectează în prezent 9,5% din populația activă din Franța, peste media europeană de 7,8%.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet