Franța respinge cererea de azil depusă de fondatorul WikiLeaks, Julian Assange

Franța a respins, vineri, o cerere de azil depusă de fondatorul WikiLeaks, australianul Julian Assange, a anunțat președinția franceză într-un comunicat, citat de AFP. 'Date fiind elementele juridice și situația materială a lui Assange, Franța nu poate da curs cererii sale', a anunțat Palatul Elysee. 'Situația lui Assange nu este de pericol imediat', a subliniat președinția franceză, amintind că fondatorul Wikileaks 'face obiectul unui mandat de arestare european'.

Într-o scrisoare adresată la 2 iulie președintelui francez Francois Hollande și publicată de cotidianul Le Monde, Julian Assange i-a solicitat Franței să-i 'ofere protecția necesară împotriva — și exclusiv împotriva — persecuțiilor politice la adresa sa'.

Julian Assange este refugiat de trei ani de zile pe teritoriul ambasadei Ecuadorului la Londra: Quito i-a acordat azil, considerând că diversele anchete și presiuni americane împotriva WikiLeaks justifică acordarea acestui statut.

Însă o altă procedură, pe care Assange o invocă exclusiv în cuvinte disimulate în cele șase pagini ale scrisorii sale deschise, este cea care îl împiedică pe Assange să iasă din ambasada pe teritoriul căreia locuiește în prezent. După plângeri depuse în Suedia de două femei, care l-au acuzat de viol și agresiune sexuală, serviciile Procuraturii din Stockholm au cerut să-l audieze în calitate de martor.

Assange amintește că el nu a fost acuzat oficial de niciun delict sau crimă și nu a fost pus sub urmărire penală. Cu toate acestea, el este vizat de un mandat de arestare pentru că a părăsit Suedia fără a răspunde la convocările justiției suedeze. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit... / Culisele vizitei lui Nicușor Dan în SUA și cine a făcut lobby puternic pentru România

2 Povestea de film a celui „incredibil de prost”. Cum a reușit un puști de 20 de ani să devină un adevărat agent 007 în iadul din Vietnam

3 Foarte interesante amănunte...

4 Ideologul Kremlinului avertizează asupra riscului unei înfrângeri a Rusiei și pledează pentru răpirea lui Zelenski

5 VIDEO Imagini în premieră cu primul nod rutier pe trei niveluri din România