Frații interlopi Andrew şi Tristan Tate au fost arestați preventiv

Frații interlopi Andrew şi Tristan Tate au fost arestați preventiv

Cei doi frați milionari britanici Andrew și Tristan Tate, reținuți de procurorii DIICOT sub acuzația de trafic de persoane şi viol, au primit vineri seară mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Tribunalul București.

Andrew și Tristan Tate au fost arestați de polițiștii româniFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fraţii Tate şi celelalte două persoane reţinute în dosarul de trafic de persoane şi viol au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, a decis vineri seară Tribunalul București, care a admis cererea în acest sens a procurorilor DIICOT.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au anunţat, vineri, că au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă faţă de cei 4 inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile, amintește News.ro.

Joi, procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Brigada de Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar în care se fac cercetări pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol. Dosarul a fost deschis în luna aprilie, iar cazul îi implică şi pe britanicii Andrew Tate şi Tristan Tate, în vila cărora a fost găsită, tot în acea lună, o tânără cu cetăţenie americană.

Aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, împreună cu alte două persoane.

Acuzațiile aduse de DIICOT lui Andrew Tate și fratelui său

„La începutul anului 2021, 4 suspecţi (doi cetăţeni britanici şi doi cetăţeni români) au constituit un grup infracţional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar şi al altor state, precum Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, a infracţiunii de trafic de persoane”, afirmă DIICOT într-un comunicat remis presei joi.

Victimele au fost recrutate de cetăţenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy), potrivit procurorilor DIICOT.

„Acestea au fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării prin intermediul unor platforme de socializarede material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, mai afirmă DIICOT.

Procurorii români susțin că până în prezent au fost identificate 6 victime care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat.

„Cu privire la infracţiunea de viol s-a reţinut că în luna martie 2022 o persoană vătămată a fost constrânsă, în două ocazii diferite, de un suspect, prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihologice, să întreţină relaţii sexuale”, mai afirmă comunicatul remis presei de către DIICOT.

În urma perchezițiilor făcute în vila de lângă Capitală a britanicilor, anchetatorii au descoperit studiourile video unde ar fi fost exploatate cel puțin șase tinere care ar fi fost obligate să producă filmări pornografice care erau vândute apoi pe platforme de specialitate.



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...