Frontiera periculoasă dintre viața privată și funcția publică: fost ministru, în mijlocul unui scandal sexual

Un scandal cu tentă sexuală a izbucnit în spațiul public după ce, pe o platformă de investigații, au fost publicate imagini și conversații care ar fi fost purtate de Marcel Boloș, fost ministru al Finanțelor și actual director al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, cu un tânăr pe o aplicație de dating destinată bărbaților din comunitatea LGBTQ+. Gabriela Marc, psiholog clinician principal și lector universitar asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, a explicat pentru „Adevărul”, că un astfel de comportament trădează o disonanță între statutul public și autoreglarea personală, adesea asociată cu nevoia de validare și cu iluzia controlului.

Marcel Boloș

Foto: gov.ro

Articolul publicat pe siteul strictsecret.com, conține capturi de ecran și înregistrări atribuite fostului ministru, care ar arăta o corespondență privată cu conținut intim. Publicarea acestor materiale a generat reacții ample în mediul online, dar și în zona politică.

„Când un om aflat în vârful puterii își expune intimitatea, întreaga construcție a funcției se clatină. În spatele unui gest aparent personal se află o ruptură profundă între imagine și ființă, între control și umanitate. Puterea amplifică tot ce atinge: binele, dar și fragilitatea. Atunci când e trăită fără conștiență, se transformă în orbire”, explică Gabriela Marc.

Ea subliniază că un lider nu trăiește doar pentru sine. „În momentul în care acceptă să conducă, el devine simbol, reper, proiecție a unei încrederi colective. Expunerea inconștientă a vieții intime nu atinge doar persoana, dar și imaginea instituției, credibilitatea cuvântului, sensul responsabilității. Funcția nu anulează nevoia de libertate, dar o încarcă de consecințe.”

Reacția lui Marcel Boloș

În urma apariției imaginilor, Marcel Boloș a negat orice implicare, afirmând că nu deține un cont pe platforma respectivă și că nu are nicio legătură cu presupusele conversații. El a catalogat situația drept o „tâmpenie” și a invocat posibilitatea unor falsificări digitale.

„Vă dați seama că nu știu ce poze sunt. Nu știu cine și ce a făcut acolo. Sunt poze care pot fi făcute și folosite, că aplicațiile astea sunt... Eu nu știu, credeți-mă de așa ceva”, a declarat fostul ministru, adăugând ulterior: „Eu nu am această aplicație, nu am cum să garantez sau să controlez astfel de lucruri. Doamne ferește, ce tâmpenie!”.

Marcel Boloș are o carieră de peste două decenii în administrația publică, fiind ministru al Fondurilor Europene, apoi al Finanțelor. A coordonat programe majore legate de fondurile europene și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În prezent, ocupă funcția de director general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, instituție care gestionează fonduri europene de peste două miliarde de euro.

Publicarea materialelor a stârnit dezbateri legate de etica în funcțiile publice, dar și de limitele vieții private ale demnitarilor. O parte a opiniei publice cere verificarea autenticității conținutului, în timp ce alte voci atrag atenția asupra riscurilor de manipulare digitală și deepfake.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă