FSB-ul a anunţat reţinerea consulului Estoniei la Sankt-Petersburg în timp ce primea informaţii confidenţiale de la un cetăţean rus (agenţii de presă)

Consulul Estoniei la Sankt-Petersburg, Mart Latte, a fost reţinut marţi, în timp ce primea "informaţii clasificate" de la un cetăţean rus, a anunţat Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, ex-KGB), citat de Interfax, conform Reuters şi EFE, pe fondul înmulţirii cazurilor de spionaj între Moscova şi Occident.

"FSB a arestat în flagrant delict un diplomat estonian, consulul Estoniei la Sankt-Petersburg, în timp ce primea documente clasificate din partea unui cetăţean rus. Aceste activităţi sunt incompatibile cu statutul său de lucrător diplomatic şi au un caracter ostil faţă de Rusia. Măsuri conforme dreptului internaţional vor fi aplicate faţă de diplomatul străin", a declarat FSB, citat de Interfax.

Conform normelor internaţionale, diplomaţii se bucură de imunitate în ţara în care lucrează. Cu toate acestea, ei pot fi privaţi de dreptul de a rămâne la post în caz de încălcare a legii sau de acţiuni ostile.

Cazurile de spionaj s-au înmulţit în ultimii ani între Moscova şi Occident, pe măsura creşterii continue a tensiunilor după criza ucraineană şi anexarea Crimeii de către Rusia în 2014.

În aprilie, consulul Ucrainei la Sankt-Petersburg, Aleksandr Sosoniuk, a fost arestat de FSB pentru că ar fi încercat să obţină informaţii secrete, fiind obligat să părăsească teritoriul Rusiei.

În acelaşi timp, Rusia a fost acuzată în ultimii ani de numeroase afaceri de spionaj în mai multe ţări europene, ceea ce de fiecare dată a dus la expulzări reciproce de diplomaţi.

Tensiunile sunt deosebit de accentuate între Rusia şi Republica Cehă, care acuză Moscova că ar fi la originea exploziilor care au distrus un depozit de muniţii pe teritoriul ceh în 2014 şi au ucis două persoane. AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

3 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet