Furtuna Eunice a lovit Marea Britanie şi Irlanda

Furtuna Eunice a lovit Marea Britanie şi Irlanda

Zboruri şi trenuri anulate, şcoli închise şi pene de curent. Furtuna Eunice, însoţită de vânturi extreme, a lovit vineri Marea Britanie şi Irlanda, înainte de a se îndrepta spre nord-vestul continentului european, aflat în stare de alertă, informează AFP.

La mai puţin de 48 de ore după ce furtuna Dudley a făcut cinci victime în Europa, rafalele de vânt s-au abătut asupra coastelor Angliei în cursul dimineţii, cu o viteză maximă de 148 km/h înregistrată pe Insula Wight, provocând anulări de zboruri, feriboturi şi trenuri.


Foto: (c) ANDY RAIN/EPA


Milioane de britanici au fost sfătuiţi să rămână acasă de către Met Office, care a emis o alertă roşie - cel mai ridicat nivel - pentru sud-vestul Angliei, sudul Ţării Galilor şi sud-est, inclusiv pentru Londra.

Străzile au fost neobişnuit de liniştite în capitală, vizată pentru prima dată de o alertă roşie de la intrarea în vigoare a acestui sistem de avertizare în 2011.

Foto: (c) ANDY RAIN/EPA


Ministrul de Interne Damian Hinds a cerut britanicilor "să ia măsuri de precauţie şi să rămână în siguranţă", în condiţiile în care rafalele de vânt ar putea atinge 145 km/h în zonele de coastă şi până la 130 km/h în interiorul ţării.

Rafalele puternice de vânt, alături de mareele înalte au făcut ca Agenţia de Mediu din Marea Britanie să se teamă de ce este mai rău şi să avertizeze asupra unui risc semnificativ de inundaţii.

Numeroase şcoli din sud-vestul ţării sunt închise, iar pentru după-amiază este prevăzută o reuniune interministerială de criză.

Zeci de zboruri au fost anulate pe aeroporturile din Londra, la fel ca şi majoritatea feriboturilor care traversează Canalul Mânecii. Companiile feroviare le-au solicitat pasagerilor lor "să nu călătorească", avertizând că perturbări ale traficului feroviar ar putea fi anunţate în ultimul moment. În Ţara Galilor, toate autobuzele şi trenurile sunt oprite.

În Irlanda, care a fost lovită de furtună în timpul nopţii, peste 55.000 de locuinţe nu aveau curent electric vineri dimineaţă, potrivit companiei locale de electricitate ESB.

După Marea Britanie, furtuna Eunice este aşteptată să se îndrepte spre Danemarca. În Franţa, vineri dimineaţă, ea provocase deja valuri de patru metri în Bretania, potrivit Meteo France, care a plasat cinci departamente sub alertă portocalie de vânt.

În nord-vestul Franţei, vântul ar putea provoca perturbări semnificative ale activităţilor umane şi sunt aşteptate pagube. Operatorul feroviar francez SNCF a anunţat întreruperi pe liniile sale din nord-vestul ţării.

În Ţările de Jos, Institutul Regal de Meteorologie a emis vineri o alertă roşie începând cu ora 14:00 (13:00 GMT) pentru anumite părţi ale ţării, prognozând rafale de vânt de până la 130 km/h. Sute de zboruri au fost anulate, iar trenurile vor fi oprite după-amiază.

Furtuna Eunice s-a abătut asupra nordului Europei în condiţiile în care continentul a fost deja lovit de furtuni puternice în ultimele zile, furtuna Dudley făcând joi cinci victime în Polonia şi Germania.AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

2 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

3 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

4 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

5 Foarte interesante amănunte...