Galaţi: Zeci de percheziţii pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în contrabandă

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu poliţiştii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi au efectuat, miercuri, 23 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Galaţi, Suceava şi Iaşi, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă, informează DIICOT.

Potrivit sursei citate, în cauză s-a reţinut faptul că în toamna anului 2020 mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, specializat în activităţi de contrabandă cu ţigări de provenienţă Ucraina, introduse ilegal în ţară, prin eludarea controlului de frontieră.

După introducerea pe teritoriul României, ţigările erau depozitate de către membri grupului infracţional organizat, la locaţii situate pe raza judeţului Suceava, de unde erau preluate de către liderul grupării şi transportate la diverse locaţii din judeţele Iaşi şi Galaţi, administrate de alţi membri ai grupului infracţional, care gestionau activitatea de distribuţie a acestora.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate 14.285 pachete ţigări, sumele de 354.450 lei, 64.200 euro, două autoturisme, precum şi 800 de grame de cannabis.

La sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 35 de persoane. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …