Gastronomia vegan - o nouă cultură culinară care câștigă teren

Gastronomia vegan - o nouă cultură culinară care câștigă teren

O nouă cultură culinară câștigă tot mai mulți adepți - gastronomia vegan, care nu include produse de origine animală, potrivit unui cofondator al blogului de rețete vegan 'Patate & Cornichon'. Carnea nu este ineluctabilă, se poate mânca fără a contribui la sacrificarea și exploatarea a miliarde de animale pe an, susține Kévin Barralon, într-un articol publicat pe site-ul huffingtonpost.fr.

Blogul 'Patate & Cornichon' nu este singurul în aces sens, amintește cofondatorul său, care mai menționează '100% Végétal', 'Pigut', 'Au vert avec Lili'.

Cu puțină imaginație, putem face burgeri fără carne, clătite fără ouă și fără lapte, falafel cu busuioc etc. Și toate acestea, fără a renunța la plăcerea noastră gustativă, apreciază Kévin Barralon. De asemenea, învățăm să folosim ingrediente precum tempeh, făină de năut, sau tofu și putem face chiar și bezele fără ouă.

Se consideră deseori că meniul vegan înseamnă salată, morcovi și, de ce nu, puțină țelină. Fără carne, fără smântână sau fără ouă, mâncarea vegan este considerată fadă și deprimantă. Din acest motiv, veganismul este deseori perceput ca un fel de asceză. Despre adepții bucătăriei vegan se crede că ar fi 'frustrați' pentru că nu pot savura un antricot sau un mușchi file. Se mai spune că mănâncă 'iarbă' pentru că, deseori, nu prea au chef să caute mai departe.

Bucătăria vegan este mult mai bogată. O dovedesc numeroasele lucrări despre gastronomia vegan apărute în librării. Editurile au înțeles că există un apetit sigur pentru alternativele vegetale.

Editura La Plage, care a publicat recent best-seller-ul culinar 'Vegan', scris de Marie Laforet, și cartea 'La pâtisserie crue', de Ophélie Véron (blogul Antigone XXI), semnalează pentru Huffpost: 'Vânzările de cărți de bucate vegan au vânt din pupă și trebuie să mărturisim că amploarea fenomenului ne-a surprins la început destul de mult'. Potrivit aceleiași edituri, s-ar părea că 'alimentația vegetală se democratizează puțin câte puțin'.

Inițiativele antreprenoriale din domeniul alimentației vegetariene și vegan sunt foarte numeroase. Se pot mânca burgeri de casă fără carne în magazinele fast-food precum 'East Side Burgers' sau 'Hank' din Paris. 'Gentle Gourmet Café', restaurant 100 % vegan, care și-a deschis porțile acum trei ani la Paris, recunoaște că zilnic are toate locurile ocupate. Un lucru este sigur: alimentația vegan mai are zile frumoase de trăit, consideră Kévin Barralon.

Cea mai recentă inițiativă: VegOresto, o rețea inițiată de asociația pentru protecția animalelor L214 având scopul de a stimula restaurantele să propună alternative vegetale în meniu, înscriindu-le într-un anuar care garantează prezența unei oferte vegetale.

Contrar celor ce se spun deseori, veganismul nu este o modă. Este vorba mai degrabă despre premisele unei metamorfoze societale. O conștientizare a responsabilităților noastre individuale față de animale și planetă. Există o mie de motive pentru a ne lipsi de produsele de origine animală, argumentează Kévin Barralon.

Primul motiv: animalele a căror carne o mâncăm sunt sensibile și conștiente. Ele pot, ca și noi, să trăiască emoții. Într-o societate în care sacralizăm pisicuțele minione, închidem în mod paradoxal ochii când este vorba despre sacrificarea a miliarde de animale pe an în mod inutil.

Al doilea motiv și nu dintre cele mai mici: creșterea animalelor are un efect catastrofal asupra planetei. Este răspunzătoare pentru 14,5% din emisiile de gaze cu efect de seră (mai mult decât transporturile) și pentru 80% din despăduririle din Amazonia. Ultimul raport al Grupului interguvernamental de experți privind evoluția climei (GIEC) transmis acum câteva luni ministrului ecologiei din Franța preconizează, de altfel, reducerea consumului de produse de origine animală în scopul de a lupta împotriva schimbărilor climatice.

În fine, reducerea consumului de carne poate fi benefic pentru sănătate. În 2013, guvernul australian recunoștea în ghidul său nutrițional beneficiile pe care le aduce sănătății o alimentație vegetală.

Dacă ne gândim bine, orientarea către o alimentație fără produse de origine animală aduce mai degrabă a bun simț, atât față de animale, cât și pentru planetă și generațiile viitoare. În plus, nu se pune problema sacrificării plăcerii culinare, date fiind nenumăratele posibilități oferite de bucătăria vegan. Astăzi, este necesar să admitem că gastronomia noastră trebuie să se adapteze cerințelor etice ale epocii noastre, apreciază cofondatorul blogului de rețete vegan 'Patate & Cornichon'. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

3 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

4 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

5 Ce se întâmplă în China?