Gazprom a redus cu o treime livrările de gaz către Austria

„Gazprom nu a informat în legătură cu o reducere a furnizărilor. Reducerea pentru Austria este de o treime, mai mult sau mai puţin. Ca urma a scăderii cererii acesta nu are niciun efect asupra aprovizionării clienţilor noştri", a semnalat OMV într-un mesaj pe Twitter, potrivit Agerpres.

"În caz de necesitate, cantităţile care lipsesc pot fi compensate din rezerve sau de pe piaţa spot", au adăugat în mesaj reprezentanţii OMV, principala companie energetică din Europa, controlată de statul austriac şi de un fond de investiţii din Emiratele Arabe Unite.

Totodată, autoritatea austriacă de reglementare E-Control a dat asigurări vineri că ţara are în prezent rezerve înmagazinate de gaze ce echivalează cu 40% din consumul anual.

Reprezentanţi ai Ministerului Energiei din Austria au semnalat că autorităţile "urmăresc situaţia şi sunt în permanent în legătură cu OMV".

"În aceste momente nu sunt indicii că ar putea avea loc o întrerupere a aprovizionării, dar suntem pregătiţi pentru toate scenariile", a menţionat ministerul, joi noapte, într-un comunicat.

Circa 80% din gazele naturale importate de Austria provin din Rusia, motiv pentru care Guvernul austriac se numără printre cei mai reticenţi în aplicarea unui embargo asupra gazului rusesc, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, mai scrie EFE.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul lui Orban: „M-am lăsat sedus”

2 O femeie a murit în vehiculul electric care a luat foc în mers, pe un bulevard din București. Soțul său a reușit să se salveze

3 „Nu mai e ca înainte”. Mărturiile românilor dintr-o țară europeană renumită până de curând pentru nivelul de trai

4 „E libertate aici” / Cei doi români arestați de FSB și „dezbrăcați la piele” au lăudat Rusia în zeci de ore de filmări

5 Recesiunea tehnică declanșează atacul PSD. Grindeanu: „O rușine pentru întreaga Coaliție”. Câciu: „Bolojan, cel mai slab premier”