Gazul rusesc spre Finlanda a fost oprit (companie finlandeză)

Gazul rusesc spre Finlanda a fost oprit (companie finlandeză)

Aprovizionarea Finlandei cu gaze naturale din Rusia a fost întreruptă sâmbătă, a anunţat compania energetică publică finlandeză Gasum, după ce ţara nordică a refuzat să plătească furnizorului Gazprom în ruble, informează France Presse.

"Livrările de gaze naturale către Finlanda în cadrul contractului de aprovizionare Gasum au fost întrerupte", a declarat compania într-un comunicat, adăugând că acum gazul va fi furnizat din alte surse prin gazoductul Balticconnector, care leagă Finlanda de Estonia.

Grupul finlandez a declarat vineri că a fost informat de către gigantul rus Gazprom cu privire la întreruperea livrărilor începând de sâmbătă.

În aprilie, Gazprom a cerut ca toate plăţile viitoare pentru livrările sale de export de gaze să fie decontate în ruble şi nu în euro, dar Gasum a respins cererea şi grupul a anunţat marţi că va cere arbitraj în justiţie.

Deşi gazul reprezintă doar 8% din energia consumată în Finlanda, cel folosit de ţara nordică provine în principal din Rusia.

Gasum a asigurat însă că va putea obţine gaz de la alţi furnizori şi că îşi va continua activităţile "în mod normal".

Finlanda a dezvăluit deja vineri planuri de a se lipsi de gazul rusesc iarna viitoare, anunţând în special închirierea pe zece ani, împreună cu Estonia vecină, a unui terminal plutitor de regazificare a gazelor naturale lichefiate (GNL).

Furnizarea de gaze către câteva ţări care au refuzat să plătească în ruble pentru a nu sprijini economia rusă în timpul războiului din Ucraina, precum Polonia şi Bulgaria, a fost deja întreruptă de Gazprom.

Anunţul vine la câteva zile după suspendarea exporturilor ruseşti de electricitate către Finlanda, din cauza unor probleme de plată.

Finlanda şi vecina ei Suedia au decis să se alăture NATO din cauza ofensivei ruse împotriva Ucrainei, considerând că Moscova este o ameninţare, în timp ce decenii, mai ales pe tot parcursul Războiului Rece, cele două ţări au ales nealinierea.

Finlanda, în special, are o graniţă cu Rusia de aproximativ 1.300 km.

Moscova a avertizat deja Helsinki că o candidatură oficială de aderare la NATO ar fi "o greşeală gravă cu consecinţe de amploare".

Rusia şi-a justificat în special atacul din Ucraina prin apropierea vecinului său vestic de NATO, considerând că aceasta reprezintă o ameninţare "existenţială" la adresa securităţii sale.AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 SURSE Cine sunt liderii PSD care au trecut de partea lui Titus Corlățean. Ce rol au Ponta și grupul de la Cluj

5 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE