Germania, Franța și Italia se opun ca negocierile cu Londra să înceapă înainte de oficializarea Brexit-ului

Germania, Franța și Italia se opun ca negocierile cu Londra să înceapă înainte de oficializarea Brexit-ului

Germania, Franța și Italia se opun ca negocierile cu Marea Britanie să înceapă înainte ca decizia de ieșire din Uniunea Europeană să fie oficializată, a declarat luni cancelarul german Angela Merkel, într-o conferință de presă comună, la Berlin, cu președintele francez Francois Hollande și premierul italian Matteo Renzi, transmite AFP.

"Am căzut de acord că nu vor exista discuții formale sau informale privind ieșirea Marii Britanii din UE atât timp cât nu va exista o cerere de ieșire adresată UE la nivelul Consiliului European", a spus ea.

În același timp, Merkel a mai anunțat că Germania, Franța și Italia vor să propună "un nou impuls" pentru proiectul european, în special în domenii precum apărarea și economia.

"Le vom prezenta colegilor noștri (din cadrul Consiliului European — n.r.) o propunere "pentru "a da un nou impuls" proiectului european "în diferite domenii în cursul viitoarelor luni", a subliniat cancelarul german.

Pe de altă parte, Hollande a cerut "să nu se piardă timpul" în procesul de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană, în contextul în care britanicii par să temporizeze înainte de a-și depune cererea.

"Avem responsabilitatea să nu pierdem timp în a trata chestiunea plecării Marii Britanii", a afirmat președintele francez.

Premierul britanic David Cameron a declarat anterior luni, într-un discurs în Parlamentul de la Londra, că guvernul său nu va declanșa la acest moment Articolul 50 privind ieșirea din Uniunea Europeană .

"Guvernul britanic nu va declanșa Articolul 50 în această etapă. Este decizia noastră suverană", a spus el.

Merkel, Hollande și Renzi s-au întâlnit luni într-o reuniune trilaterală la Berlin pentru a analiza consecințele Brexit-ului, cu o zi înaintea summitului de la Bruxelles dintre Cameron și ceilalți 27 de lideri europeni.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Primar PSD, fotografii în care agresează sexual o femeie în biroul Primăriei. Edilul susține că sunt realizate cu AI

3 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării

4 Generalul SIE în rezervă Nicolae Iană, fostul procuror militar Vasile Doană și doi rezerviști din SRI, vizați de percheziții în dosarul DNA legat de u…

5 STENOGRAME Apar nume noi în anturajul lui Călin Georgescu. Rețeaua de influență care s-ar fi lăudat că încearcă să îl scoată din țară