Germania: Poliția a percheziționat casele a doi bărbați suspectați de legături cu o organizație teroristă

Poliția germană a percheziționat duminică apartamentele a doi bărbați suspectați de legături cu o organizație teroristă, a anunțat un purtător de cuvânt al Procuraturii Federale, informează Reuters.    

Operațiunea poliției a avut loc în apropierea orașului Mainz din vestul Germaniei. Cei doi bărbați sunt suspectați ca au luat parte la războiul civil sirian ca membri ai unei organizații teroriste străine, a declarat purtătorul de cuvânt.
   
"Noi nu avem niciun indiciu asupra unor planuri concrete de atac", a precizat purtătorul de cuvânt, referindu-se la posibilitatea ca acești bărbați să fi avut planuri de atacuri în Germania.
   
El a adăugat că cei doi bărbați au fost interogați, dar a refuzat să dea orice alte detalii.
   
Potrivit site-ului german de știri Spiegel Online, unul dintre bărbați este suspectat de a fi un comandant de rang înalt în cadrul grupării Statul Islamic.
   
Site-ul adaugă că acest bărbat în vârstă de 32 de ani este suspectat că a luptat cu Statul Islamic în orașul sirian Deir ez-Zor (est) și a ajuns apoi în Germania prin Turcia în toamna anului trecut.
   
Joi, poliția germană a efectuat raiduri la Berlin și în alte părți ale nordului Germaniei și a arestat doi bărbați suspectați de legături cu Statul Islamic și de pregătire a unui atac în capitala germană, amintește Reuters.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet