Germania: Poliția caută membri ai Mișcării Cetățenii Reichului în rândul propriilor agenți

Poliția germană a descoperit dovezi care indică faptul că unii agenți ar fi membri ai mișcării de extremă dreaptă Cetățenii Reichului, informează cotidianul Sueddeutsche Zeitung, citat de DPA.

Dezvăluirea vine la două săptămâni după ce un polițist a fost ucis de către un membru al mișcării.

Cotidianul german scrie că numărul sancțiunilor disciplinare în legătură cu activitatea mișcării Cetățenii Reichului a crescut vizibil în ultimul timp.

În total, 15 cazuri sunt investigate pe întreg teritoriul Germaniei, conform unei statistici a ministerelor de interne din landuri.

Bavaria este statul în care incidența cazurilor este cea mai mare. Un ofițer de 26 de ani a fost suspendat din cauza legăturilor cu mișcarea de extremă dreaptă.

Membrii mișcării nu recunosc autoritatea statului german modern și cred că fostul Reich încă există.

DPA scrie că aproximativ 1100 de persoane fac parte din grupare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est