Germania, somată să se retragă de la Mondial! Politicienii și presa din Berlin luptă contra „mafiei” FIFA

Germania, somată să se retragă de la Mondial! Politicienii și presa din Berlin luptă contra „mafiei” FIFA

La inițiativa Olandei, căpitanii națiunilor participante la Cupa Mondială Qatar 2022 ar fi trebuit să poarte banderola OneLove, în culorile curbubeului, pentru a atrage atenția asupra încălcării drepturilor omului în țara arabă, unde homosexualitatea este interzisă prin lege.

Germania, ultima națională care renunță la banderola OneLove. Foto EPA EFE

8 echipe au confirmat inițial că vor participa la protest , după care, au renunțat rând pe rând, amenințate de FIFA cu măsuri drastice. Mai târziu s-a aflat cât de ”drastice” erau, de fapt: cartonaș galben pentru căpitan! Olanda, inițiatoarea proiectului, a cedat prima și a anunțat că nu mai protestează. Apoi, au „îngenuncheat” și celelalte: Anglia, Belgia, Țara Galilor, Elveția, Danemarca, Franța și, într-un final, Germania.

Acest fapt a strânit o adevărată furtună la Berlin, atât la nivel politic, cât și în presă. Politicienii de la Berlin au cerut Federației ca Germania să revină acasă, indiferent de consecințe!

Capitanul Angliei, Harry Kane, s-a pozat cu bandorola, dar nu a mai purtat-o. Foto sky.com

Capitanul Angliei, Harry Kane, s-a pozat cu bandorola, dar nu a mai purtat-o. Foto sky.com

Ziua rușinii pentru Germania

Ne este rușine pentru voi! Țara noastră datorează multe momente speciale naționalei Germaniei. Miracolul de la Berna, din 1954, titlul mondial câștigat la reunificare, în 1990, sau victoria istorică cu 7-1 împotriva Braziliei, în 2014. Data de 21 noiembrie 2022 va rămâne și ea în istorie. Drept ziua rușinii. Este ziua în care DFB și naționala și-au pierdut credibilitatea în fața lumii întregi”, a scris ziarul Bild, cel mai mare din țară.

FIFA amenințase cu sancțiuni sportive dacă Manuel Neuer va purta banderola împotriva Japoniei. Desigur, acest comportament al FIFA este un scandal uriaș. Dar ar fi trebuit să spunem: și ce? Să-i arate lui Neuer cartonașul galben! Să-l elimine cu galben/roșu! Să ne scadă puncte și să ne trimită acasă după runda preliminară! Singura reacție corectă la mafia FIFA ar fi fost să arăți coloana vertebrală”, a continuat cotidianul german.

Germania are primul meci la CM Qatar 2022 miercuri, de la ora 15.00, contra Japoniei, în direct la TVR 1.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...