Germania: Un angajat al serviciilor de informații interne, arestat sub suspiciunea că ar fi islamist

Un cetățean german care lucra pentru serviciul de informații interne a fost arestat la Berlin sub suspiciunea că a făcut declarații care aveau conținut islamist pe rețelele de socializare și că ar fi dezvăluit informații clasificate, a anunțat serviciul de informații Bundesverfassungsschutz (BfV), citat de agențiile de presă internaționale.

Un purtător de cuvânt al agenției a refuzat să dea detalii despre funcția suspectului și nici nu a comentat informațiile apărute în publicația Die Welt, conform cărora bărbatul de 51 de ani plănuia un atentat chiar în sediul central al BfV.

"Nu există dovezi până în acest moment că ar fi un real pericol în ceea ce privește securitatea BfV", a declarat oficialul."Bărbatul este acuzat că a făcut afirmații islamiste pe internet, a folosit un nume fals și că a dezvăluit documente interne ale agenției pe Internet. Bărbatul s-a comportat ireproșabil în timpul recrutării, antrenamentului și la serviciu", a precizat purtătorul de cuvânt.

Autoritățile germane au intensificat operațiunile de supraveghere asupra grupărilor islamiste și indivizilor suspectați de legături după două atacuri revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic în iulie.

BfV estimează că în Germania s-ar afla aproximativ 40,000 de islamiști, dintre care aproximativ 9,700 de salafiști, ultraconservatori.

Poliția a arestat mai mulți suspecți care aveau legături cu organizația Statul Islamic în ultimele săptămâni, inclusiv un sirian în vârstă de 20 de ani care a încercat să plece în Danemarca cu potențiale materiale explozibile.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Iranul a distrus un radar de 500 de milioane de dolari al SUA folosit pentru a detecta rachetele balistice, inclusiv cele cu focos nuclear

2 Radu Drăgușin, profit de sute de mii de euro din imobiliare, după o investiție făcută la 20 de ani

3 Cât numerar să păstrăm acasă pentru urgențe? Recomandările UE pentru 72 de ore

4 Ultima șmecherie a PSD

5 Legăturile și averea suspectă a președintelui PSD / Grindeanu, protejat de procurori, ANI și ANAF?