Germania/alegeri: Un ultim apel al lui Merkel pentru a-l vota pe Laschet, pentru ''viitorul'' Germaniei

Angela Merkel a lansat sâmbătă un apel pentru a-l vota pe conservatorul Armin Laschet, în numele "viitorului" Germaniei, în ultimul său miting din ajunul unor alegeri ce vor întoarce pagina celor 16 ani când ea s-a aflat la putere, relatează France Presse.

"Este vorba despre viitorul vostru, viitorul copiilor voştri şi viitorul părinţilor lor şi numai la fiecare patru ani aveţi ocazia să decideţi la nivel federal cine ar trebui să modeleze acel viitor pentru voi la Berlin", a declarat cancelarul la un miting la Aachen alături de candidatul creştin-democrat, devansat uşor în sondaje de social-democratul Olaf Scholz.

Pentru ultimul său miting în calitate de cancelar, Merkel, care nu a reuşit să-şi pregătească succesiunea, nu a scutit niciun efort pentru a permite candidatului impopular creştin-democrat să ajungă din urmă.

"Trebuie luate deciziile corecte, asta este ceea ce contează pentru voi mâine, pentru că este ţara voastră şi decideţi viitorul vostru guvern" care va trebui să asigure "prosperitate, securitate şi pace", a subliniat lidera.

"Lumea se schimbă foarte repede şi, prin urmare, Armin Laschet are încă multe de făcut în calitate de cancelar federal", a spus ea.

"Nu înseamnă că trebuie să fii creştin pentru a vota CDU (Uniunea Creştin-Democrată), ci este o viziune a umanităţii ce are încredere în oameni şi care respectă întotdeauna oamenii şi diferenţele lor", a explicat cancelarul.

"Armin Laschet a demonstrat de-a lungul vieţii sale politice că poate realiza acest lucru, nu doar în teorie, ci cu pasiune şi angajament", a asigurat ea, descriind un lider capabil "să construiască punţi între oameni" şi să le accepte "diferenţele".

Fostul jurnalist în vârstă de 60 de ani "a învăţat politica de la zero şi conduce acest land Renania de Nord-Westfalia ca un stat federal prosper", l-a lăudat şefa guvernului german, care până la formarea noului executiv rămâne în funcţie.

Cancelarul, în vârstă de 67 de ani, se va retrage apoi din viaţa politică, popularitatea sa fiind încă la zenit în ciuda unui bilanţ mixt.AGERPRES


populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revoluție, pe bune!

2 Părinţi revoltaţi, după ce o mamă a spus cât costă serbarea fiicei sale la clasa I. „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau...?”

3 Un „experiment” misterios provoacă panică în Israel

4 Atac masiv cu drone al Ucrainei în Moscova și împrejurimi

5 Cum a ajuns să fie condamnat primarul din Medgidia după ce a refuzat să îl mituiască cu 200.000 de euro pe procurorul Theodor Niță