Gino Iorgulescu, reales în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal

Fostul fotbalist Gino Iorgulescu a fost reales, marţi, în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, el fiind singurul candidat la alegerile desfăşurate în cadrul Adunării Generale a LPF.

Iorgulescu, aflat la conducerea forului din 2013, a fost votat în unanimitate de reprezentanţii celor 16 cluburi din Liga I care formează Liga Profesionistă de Fotbal, a declarat, pentru AGERPRES, secretarul general Justin Ştefan.

Situaţia de la alegerile LPF a fost similară cu cea de la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, desfăşurate la 12 aprilie, acolo unde Răzvan Burleanu a câştigat al treilea mandat consecutiv cu unanimitate de voturi din postura de unic candidat.

La alegerile pentru preşedinţia LPF candidaţii aveau de îndeplinit doar patru condiţii: să fie cetăţeni români, să aibă studii superioare, să nu fi avut condamnări privative de libertate şi să depună la dosar o propunere din partea unui club din Liga I.

Gino Iorgulescu a fost ales pentru prima oară preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) la 14 noiembrie 2013, cu 11 voturi, faţă de cele 7 primite de contracandidatul său de atunci, Dumitru Dragomir.

Fostul fotbalist a fost reales la 23 octombrie 2017 cu 13 voturi faţă de 1 primit de contracandidatul său, preşedintele ACS Poli Timişoara, Sorin Drăgoi. Începând cu 2017, mandatul preşedintelui s-a mărit de la patru la cinci ani prin modificarea Statutului LPF.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

2 Profesoara româncă rupe tăcerea despre legătura sa cu Jeffrey Epstein: „Aș vrea să nu-l fi cunoscut niciodată. Sunt revoltată de depravarea sa”

3 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”

4 Țara lui Plaha / Cine este personajul care construiește ansamblul imobiliar Satina Park din Craiova, despre care Ministrul Apărării spune că obturează u…

5 „Un mic trădător de țară”. Apropiat al lui Trump, acuzații explozive din SUA: George Simion a făcut lobby pentru scoaterea României din Visa Waiver