Giurgiu: Coliziune în lanț între șase autoturisme; o tânără de 19 ani a suferit un atac de panică

Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă, după ce șase autoturisme care se deplasau luni pe DN 6 în direcția București au intrat în coliziune în dreptul localității Gorneni, județul Giurgiu.

"În această după-amiază polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină pe DN 6 în satul Gorneni, comuna Iepurești, după ce șase autoturisme care se deplasau în același sens de mers, cu direcția București, au intrat în coliziune, iar o tânără în vârstă de 19 ani, pasager într-unul dintre autoturisme, a fost rănită ușor și a suferit un atac de panică", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache.

El a precizat că polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță între autoturisme și au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

La fața locului a intervenit și un echipaj al ISU Giurgiu cu o autospecială cu apă și spumă de la Garda Mihăilești, care a asigurat zona și a sablat carosabilul, deoarece au existat scurgeri de carburant.

Aproximativ o oră, pe timpul cercetărilor, circulația a fost oprită pe ambele sensuri de mers, participanții la trafic fiind direcționați către drumurile alăturate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 A7, eșecul major / România ratează ținta de autostrăzi, doar 190 km noi în 2026

2 Zero finale la Europene / gimnastica românească, la un minim istoric după Paris 2024

3 Johnson acuză / Berlinul spera la o capitulare rapidă a Ucrainei înainte de invazie

4 Botoșănenii și așteptările salariale: de la 5.000 la 50.000 de lei, un subiect viral

5 Ritchie Blackmore, revenire istorică pe scenă alături de Deep Purple după 33 de ani