Glume pe holurile FRF: „Cum rezolvi problema lui Ianis?”. Atac la familia Hagi din partea unui om de televiziune

Ianis Hagi are o situație complicată la formația de club, unde abia a fost reprimit la echipă, dar e convocat constant la naționala României. Comentatorul TV Mihai Mironică a vorbit pe marginea acestui subiect, spunând că nu i se pare normal ca fotbalistul de 25 de ani să joace mai mult la prima reprezentativă decât la echipa de care aparține.

Ianis Hagi își face treaba la națională de câte ori se apelează la el. Foto X

Ianis Hagi își face treaba la națională de câte ori se apelează la el. Foto X

„Exilat” la echipa a doua după revenirea de la Euro 2024, Ianis Hagi a primit permisiunea de a se antrena din nou sub comanda lui Philippe Clement, în urmă cu câteva zile. A și fost folosit în meciul cu St. Johnstone, în care a primit însă cartonașul roșu , astfel că urmează o nouă pauză de joc. Nu însă și la națională, unde a fost convocat de Mircea Lucescu pentru partidele cu Cipru și Lituania, de mâine și de marți, din Liga Națiunilor.

Mihai Mironică s-a arătat contrariat de prezența lui Ianis Hagi în lotul României, punând convocările acestuia exclusiv pe seama presiunii făcute de tatăl său, Gică Hagi. „Nu-mi aduc aminte să nu fi existat controverse la convocările de lot, e inevitabil. Un semn de întrebare ar fi cazul lui Ianis Hagi. Când îl vedem pe Mircea Lucescu că merge la meciuri, prin țară, la Salonic, mi se pare că acest lucru nu mai are sens.

Pentru Ianis, numele Hagi nu e o povară

Este incredibil faptul că Ianis joacă la națională mai mult decât joacă la echipa de club . Este o presiune constantă dinspre Ovidiu, Constanța, dinspre Gică Hagi. Nu s-a întâmplat niciodată în istoria noastră ca un finanțator, antrenor, cum e Hagi, să facă asemenea presiuni. La un moment dat l-a acuzat pe Cosmin Contra, care i-a fost și coechipier și elev, de corupție pentru că nu l-a convocat la un moment dat pe Ianis. Și Edward Iordănescu a pățit-o o dată. Există o presiune teribilă.

La FRF circulă o glumă, ‘Cum rezolvi problema lui Ianis?’. Indiferent de selecționer, că a fost Iordănescu, Contra, Rădoi sau Mutu, toți s-au întrebat ce să facă în privința asta. Este o presiune constantă și nu vrea nimeni să o simtă. Eu nu-s de acord cu povestea că pentru Ianis numele Hagi a fost o povară, din contră, a fost o trambulină imensă. La 17 ani era căpitan în Liga 1.

Mihai Mironică nu înțelege de ce e convocat Ianis Hagi la națională. Captură TV

Mihai Mironică nu înțelege de ce e convocat Ianis Hagi la națională. Captură TV

Gică Hagi a acuzat pe toată lumea că ar avea ceva cu Ianis, chiar și Pioli (n.r. Stefano Pioli, fost antrenor la Fiorentina) a ieșit public în urma unor declarații de genul acesta și a spus că nu are nimic cu Ianis, pur și simplu e vorba de o chestie fotbalistică”, a declarat Mihai Mironică pentru gsp.ro .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă