Glumele preferate ale Papei Francisc. „Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”

Glumele preferate ale Papei Francisc. „Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”

Papa Francisc a avut o adevărată predilecţie pentru umor. În autobiografia sa, „Speră", el vorbea despre cum râsul îl putea salva de disperare și cum părinţii săi l-au învăţat să fie plin de umor.

Papa Francisc Foto: Getty Images

Papa Francisc Foto: Getty Images

Papa Francisc, care a murit luni, 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani, şi-a păstrat simţul umorului în ciuda bolii sale. „Chiar şi atunci când (suferea) de pneumonie bilaterală, el (nu a încetat niciodată) să facă glume, să glumească, să spună: «Să nu ne luăm prea în serios. Ştiu foarte bine că unii oameni mă vor mort, dar hei, sunt aici»”, a explicat jurnalista Elisabetta Pique pentru BFMTV în februarie.

„Umorul era fundamental pentru el”, a declarat corespondentul la Vatican al ziarului argentinian La Nacion, citat de News.ro. „Întotdeauna (se ruga) rugăciunea Sfântului Toma pentru a nu-şi pierde buna dispoziţie (...) Şi cred că a şi (transmis-o) tuturor. Întotdeauna (spunea) «Nu-ţi pierde niciodată umorul, nu-ţi pierde umorul»”, a adăugat acesta.

Când mă rog, uneori adorm şi eu”, a mărturisit suveranul pontif într-un interviu televizat din 31 octombrie 2017.

În 2022, în timpul unei audienţe generale în Piaţa Sfântul Petru, Papa Francisc a fost întrebat de un preot mexican despre starea genunchiului său. „Ştiţi ce am nevoie pentru genunchiul meu? Tequila”, a glumit el, la acea vreme.

De asemenea, lui Papa i-a plăcut și o glumă maghiară: „Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai? Pentru că durează o veşnicie să o înveţi!", spunea el.

Prima autobiografie publicată vreodată de un papă

Pentru toţi fraţii mei, educaţia în bucurie, în ironie sănătoasă, în glumă, a fost ceva important”, scria Suveranul Pontif în autobiografia sa , în care îşi arată autoironia şi îi ironizează pe predecesorii săi şi pe iezuiţi.

„Speră” este prima autobiografie publicată vreodată de un papă .

Biserica are un vast repertoriu informal de glume, în funcţie de ordine, congregaţii şi personalităţi (...) Glumele despre iezuiţi şi cele ale iezuiţilor formează un gen în sine, comparabil doar cu cele despre carabinieri în Italia sau despre mamele evreice în umorul idiş”, continuă el.

În „Speră", Papa Francisc spune o glumă despre un iezuit destul de vanitos.

Spitalizat pentru o problemă cardiacă, iezuitul l-a întrebat pe Dumnezeu înainte de a intra în sala de operaţie: «Doamne, a venit vremea mea?». «Nu, vei mai trăi cel puţin patruzeci de ani», i-a răspuns Dumnezeu. Revenit pe picioarele sale, iezuitul a început o serie de operaţii: transplant de păr, lifting facial, liposucţie. Dar când a părăsit spitalul, a fost călcat de o maşină şi a murit subit. Iezuitul s-a reunit cu Dumnezeu în ceruri. În timp ce protesta pentru moartea sa subită, Dumnezeu i-a răspuns: «Oops, scuze, nu te-am recunoscut!»".

Pentru Papa Francisc, „ironia este un medicament nu numai pentru a-i uşura şi a-i lumina pe ceilalţi, ci şi pentru sine însuşi”.

Autoironia este un instrument puternic pentru a depăşi tentaţia narcisismului”, spunea el. „Cel mai bun sfat atunci când te confrunţi cu o oglindă este întotdeauna să râzi de tine însuţi. Ne face bine", adăuga acesta.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”

3 Are dreptate Mircea Marian / Coaliția de guvernare a mărit taxele și acum nu mai produce nimic

4 VIDEO „Este cea mai amplă operațiune de transport feroviar din Europa din ultimii 30-40 de ani”

5 VIDEO Priviți, trupele speciale ale Ucrainei au spart frontul rusesc la Zaporojie și au eliberat o localitate strategică