Gorghiu: Haosul cardurilor de sănătate ne înfățișează un Guvern urechist

Copreședintele PNL Alina Gorghiu afirmă că Guvernul nu este capabil să-și implementeze propriile programe, cu referire la situația cardurilor de sănătate. "Haosul cardurilor de sănătate ne înfățișează un Guvern urechist, care nu este capabil să-și implementeze nici măcar propriile programe, și un premier guraliv, care nu se pricepe decât la a trăncăni, de dimineață până seara, despre Opoziție", a scris luni Gorghiu pe Facebook .

Haosul cardurilor de sănătate ne înfățișează un Guvern urechist, care nu este capabil să-și implementeze nici măcar...

Posted by Alina Gorghiu on Monday, May 4, 2015

Ea subliniază că un număr însemnat de români nu și-au primit cardurile de sănătate, serverele se blochează și cardurile nu pot fi validate.

"Decontarea este incertă, iar informarea populației a lipsit cu desăvârșire, motiv pentru care românii tind să folosească la bancomate aceste carduri care sunt, conform CNAS, 'unicul instrument de decontare și validare a serviciilor medicale". Toate acestea pot conduce, potrivit Societății Naționale de Medicină a Familiei, la externarea masivă a pacienților, cu diverse afecțiuni și la neprimirea în spitale a celor care nu posedă carduri de sănătate. De asemenea, spun specialiștii și medicii de familie, există riscul creării unui adevărat haos, atât în cabinetele medicale, spitale, cât și în farmacii", atrage atenția liderul PNL.

Gorghiu arată că într-un astfel de context premierul Ponta îl felicită pe ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

"Impostură, incompetență și iresponsabilitate — acestea sunt caracteristicile reale ale Guvernului PSD, în frunte cu prim-ministrul României, după trei ani de activitate", conchide liderul PNL. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Asta e țara în care am ajuns să trăim? / Un indiciu că ținta Curții de Apel București este suspendarea din CCR, pe 10 februarie, doar a lui Da…

2 Metoda populară de gătit care crește riscul de cancer. Oncologii spun că trebuie limitată urgent

3 Superarmă sau propagandă?

4 Dezvăluire care dă fiori! / „România se împrumută din străinătate ca și când nu ar avea rating investițional”

5 „Din 100 de lei cât dau pe un tanc, 20 de lei ajung în România” / Banii primiți de România din SAFE vor ajunge în Franța și Germania