Gorghiu: Ministerul Justiției are ca prioritate zero pe agendă tema fugarilor

Gorghiu: Ministerul Justiției are ca prioritate zero pe agendă tema fugarilor

Ministrul Justiției susține că prioritatea zero a instituției este tema fugarilor. Alina Gorghiu a subliniat că de la începutul acestui an și până în prezent au fost aduși înapoi în România peste 600 de fugari.

Alina Gorghiu, ministrul Justiției FOTO: Facebook

„Este foarte important să știți că Ministerul Justiției are ca prioritate zero pe agendă tema fugarilor. De asemenea, un semnal bun venit din partea Guvernului este ca această tema este de interes și pentru Guvernul României, pentru că doar împreună putem să facem ca numărul fugarilor din România să se diminueze”, a precizat Alina Gorghiu, într-o postare pe Facebook.

Ministrul a punctat că, de la începutul anului și până în prezent, au fost aduși în țară mai bine de 600 de fugari.

„De la începutul anului şi până acum, sunt mai bine de 600 de fugari pe care statul român, prin autorităţile sale, a reuşit să îi aducă înapoi în România, să execute pedeapsa în penitenciarele româneşti. Societatea românească merită o Justiţie care să meargă până la capăt”, a subliniat aceasta.

Premierul i-a cerut ministrului Justiției, la începutul ședinței de Guvern de joi, un privind situația cetățenilor români care au condamnări definitive și au fugit din țară, pentru a vedea ce demersuri poate întreprinde statul român.

„Vreau să-i cer doamnei ministru al justiției un raport privind situația tuturor cetățenilor români care au condamnări definitive și au fugit din țară ca să se sustragă de la executarea pedepsei”, este solicitarea premierului către ministrul de Justiție

Marcel Ciolacu a subliniat că „vreau să văd care sunt toate demersurile întreprinse de statul român în această privință”.

Pedepse mai mari pentru condamnații care fug din țară după sentință

Ministrul Justiției a anunțat, la începutul lunii august, că a trimis spre avizare la Consiliul Superior al Magistraturii un proiect de lege care prevede pedepse mai mari pentru condamnații care fug din țară după sentință.

Mai exact, proiectul de lege prevede ca în cazul unei persoane condamnate la închisoare cu executare să îi fie adăugată la pedeapsa inițială încă o pedeapsă pentru evadare, în cazul în care aceasta nu se prezintă în termen de 7 zile pentru a își executa sentința.

Ministrul Justiției susține că numărul persoanelor condamnate în România care aleg jurisdicții străine este mic, însă unele cazuri sunt de notorietate „și atunci senzația este că sunt foarte mulți cei care pleacă în străinătate și își execută pedeapsa acolo”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?