Gorj: A început deszăpezirea pe DN 67 C Transalpina, tronsonul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

Angajaţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu au început, marţi, deszăpezirea pe DN 67 C Transalpina pe tronsonul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, a declarat, pentru AGERPRES, reprezentantul instituţiei, Cristi Tudor.

Potrivit sursei citate, porţiunea de drum care trebuie deszăpezită are o lungime de 20 de kilometri.

"Utilajele SDN Târgu-Jiu au început, în această dimineaţă, acţiunea de deszăpezire a DN 67 C, tronsonul de drum cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului. Acţiunea se desfăşoară destul de greu, zăpada este destul de mare şi foarte tasată, este grea, frezele înaintează destul de greu. Lucrăm cu trei autofreze şi un încărcător frontal de mare capacitate. Cu cât avansăm, cu atât stratul de zăpadă se măreşte, deja unde am ajuns acum, la numai 200 de metri de la zona unde se închide Transalpina, am ajuns la 1,80 metri stratul de zăpadă. Noi suntem mai mult ca siguri că sub Vârful Urdele găsim zăpadă de patru metri cel puţin. (...) În zonă acum e înnorat, sunt undeva la 4 grade maxim, sperăm să plouă, să ne ajute", a precizat Cristi Tudor.

DN 67 C Transalpina, pe tronsonul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, a fost închis circulaţiei rutiere în luna noiembrie a anului trecut, decizia fiind luată anual din cauza cantităţilor mari de zăpadă, viscol şi declivităţilor foarte mari, fapt ce face imposibilă acţionarea cu utilaje, conform sursei citate. AGERPRES/(A AS - autor: Oana Popescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic