GRAFIC Cum au fost treziţi americanii de cutremurul din California

GRAFIC Cum au fost treziţi americanii de cutremurul din California

Risc Seismic

Compania Jawbone a prezentat un grafic în care arată cât de repede s-a simţit cutrmurul între oraşele Napa – localizat lângă epicentru – şi Santa Cruz – aflat la peste 150 de km distanţă.

Gadgetul Jawbone UP este capabil să înregistreze activitatea fizică a purtătorilor, dar monitorizează şi somnul acestora. Folosindu-se de datele colectate, cercetătorii din cadrul companiei au realizat un grafic care arată tiparele de somn a mii de posesori din zona afectată de seism.

Aproximativ 90% dintre utilizatorii monitorizaţi dormeau în momentul în care pământul a început să se zguduie, observându-se o fluctuaţie majoră în jurul orei locale 3:20.

Aproape toţi utilizatorii de Jawbone UP din Napa, Sonoma, Vallejo şi Fairfield – oraşe situate la maximum 25 de km distanţă de epicentru – s-au trezit subit. Însă, pe măsură ce distanţa dintre epicentru şi locul utilizatorilor creştea, scădea rata de trezire.


”În San Francisco şi Oakland, mai mult de 50% din utilizatori s-au trezit. Cu cât ne uităm mai departe, efectul devine şi mai slab. Aproape nicio persoană din Modesto sau Santa Cruz nu a fost trezită de cutremur”, scriu cercetătorii pe blogul companiei.

Aproximativ 140.000 de persoane locuiesc în Napa County, 840.000 în San Francisco, 1.4 milioane în Sacramento şi 1,6 milioane în Alamada. Raportând datele din graficul pus la dispoziţie de Jawbone cu aceste numere, aflăm că americanii din California au pierdut, cumulat, peste două milioane de ore de somn.

Sursa: adevarul.ro

Risc Seismic


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

3 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

4 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?

5 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”