Grigore Leșe, de Ziua Culturii Naționale, la ICR Londra

Grigore Leșe, de Ziua Culturii Naționale, la ICR Londra

Solistul de muzică populară românească Grigore Leșe va fi invitatul special al Institutului Cultural Român Londra de Ziua Culturii Naționale, în cadrul unei seri dedicate tradițiilor românești.

Potrivit site-ului ICR Londra, alături de Grigore Leșe, "cel mai iubit interpret de muzică tradițională românească, descoperitor și păstrător al unor melodii străvechi, autentice, definitorii pentru identitatea și spiritul românești", în cadrul evenimentului dedicat Zilei Culturii Naționale va fi prezentat și un "alt aspect al vieții tradiționale: bogăția straiului popular".

"Pictată de Matisse și devenită articol vestimentar preferat al generației hippie, ia românească continuă să fie sursă de inspirație și pentru designerii contemporani, expoziția 'Măiastra — Povestea nespusă a iei', care va fi deschisă în Sala'Brâncuși' a ICR Londra, constituindu-se într-o mărturie tangibilă a frumuseții unice a fiecărei bluze tradiționale în parte, propunându-le, totodată, vizitatorilor o călătorie imaginară de-a lungul mai multor secole de măiestrie sartorială și de creativitate cromatică în lumea tradițională românească", menționează sursa citată.

Absolvent al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, Grigore Leșe este profesor la Universitatea din București.

Unul dintre cei mai cunoscuți și originali interpreți de muzică tradițională românească, profesor universitar și etnolog, Grigore Leșe contribuit, cu dragoste și pasiune pentru universul muzical tradițional, la conservarea și promovarea unora dintre cele mai vechi, parțial uitate, tradiții muzicale ale satului românesc. Vastul său repertoriu este format în principal din cântece vechi transilvănene, care constituie o parte a riturilor antice și a ritualurilor din viața țăranului român.

Expoziția itinerantă "Măiastra — Povestea nespusă a iei", care aduce în centrul atenției ia ca simbol identitar, dar și ca obiect de artă, prezintă o selecție de ii de patrimoniu sub forma unei instalații de artă, alături de faimoasele fotografii de arhivă ale reginei Maria a României în veșmânt tradițional românesc, precum și de o selecție de obiecte de design influențate de motivele și semnele cusăturilor tradiționale, purtând semnăturile designerilor din spatele brandurilor Ziurel, Una ca Luna, The Craft Lab, Lana, RONATIV, Murmur, Iutta, FurgaMurga, ș.a.

"Măiastra — Povestea nespusă a iei" este rezultatul colaborării Galeriei Galateca din București cu Institutul Cultural Român și Muzeul Horniman din Londra, proiectul fiind inspirat de comunitatea La Blouse Roumaine.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Te ia cu fiori când citești așa ceva! Așa-zisul nostru stat este la mâna acestor „corbi”, în mai toate domeniile...

2 Asta e, de fapt, Austria, oameni buni...

3 Nici o surpriză / Cine este proprietarul Ferrari-ului surprins parcat pe o trecere de pietoni din Dorobanți...

4 „Am bătut recordul” / Un șofer de camion a arătat fluturașul de salariu după o săptămână de lucru în Statele Unite

5 În ce țară am ajuns să trăim! / Un special de la Guvern are și pensie de la SRI dar și salariu de la asociația de bloc, pe lângă cel de la SGG...