Grindeanu: Cel mai important lucru e că Legea salarizării unitare a fost votată, nu prezența mea în plen

Grindeanu: Cel mai important lucru e că Legea salarizării unitare a fost votată, nu prezența mea în plen

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că mai important decât prezența sa, miercuri, în plenul Camerei Deputaților este că Legea salarizării unitare a primit votul final în Parlament.

" Eu cred că cel mai important lucru, astăzi (miercuri — n.r.) în Parlament a fost faptul că s-a adoptat această lege extrem de importantă — o parte importantă a ofertei noastre, a programului nostru de guvernare la care au muncit foarte mulți colegi, asta e cel mai important lucru. Și, din păcate, dezbaterea care trebuia să fie pe acest subiect, pe cel al adoptării acestei Legi a salarizării unitare, a fost deturnată spre altceva. Să știți că eu nu sunt membru în Parlament, nu sunt deputat, dar nu asta este important, prezența mea... ", a declarat Sorin Grindeanu, aflat în vizită de lucru în Franța, într-o intervenție telefonică de la Paris, la Antena 3, întrebat despre declarația președintelui PSD, Liviu Dragnea, care a semnalat absența premierului de la votul din Camera Deputaților la Legea salarizării unitare.

Premierul nu a dorit să răspundă, fiind întrebat dacă a fost invitat să participe la ședința de plen a Camerei Deputaților.

"Nu răspund la chestiunea asta, vă spun doar atât: sunt un susținător și susțin Legea salarizării unitare. (...) A lucrat extraordinar doamna Lia Olguța Vasilescu, demult, împreună cu o întreagă echipă de la partid și ăsta este cel mai important lucru, nu că am fost eu sau nu invitat. Totodată, pe locul patru, cinci, șase ca importanță, dacă pot să spun așa, după adoptare și după tot ceea ce înseamnă ca impact această lege în societate, este faptul că noi, și eu, și colegii mei din Guvern, am susținut și susținem această lege și am spus-o în repetate rânduri. Era absolut necesar să avem această lege. Și mă bucur și îi felicit pe parlamentari că au putut să adopte într-un ritm, spun eu, destul de alert Legea salarizării unitare. Îmi pare rău, nu mai sunt membru în Parlamentul României, dacă aș fi fost membru în Parlamentul României, astăzi, aș fi fost și aș fi votat cu două mâini, dacă pot să spun așa, această lege extrem de utilă și de bună pentru țara noastră", a mai afirmat Grindeanu.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”