Grindeanu: Protocoale de colaborare semnate cu CJ Gorj pentru trei Variante Ocolitoare importante din judeţ

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii din România (CNAIR) a semnat, marţi, cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj, protocoalele de colaborare pentru trei Variante Ocolitoare importante pentru infrastructura din acest judeţ, autorităţile locale urmând să se ocupe de elaborarea studiilor de fezabilitate, realizarea documentaţiilor tehnice pentru autorizaţiile de construire şi obţinerea acestora, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

"CNAIR a semnat, astăzi, cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj protocoalele de colaborare pentru trei Variante Ocolitoare importante pentru infrastructura din acest judeţ: Varianta de ocolire Motru; Varianta de ocolire Bumbeşti-Jiu; Varianta de ocolire Băleşti. În baza protocoaleloror semnate, autorităţile locale se vor ocupa de elaborarea studiilor de fezabilitate, realizarea documentaţiilor tehnice pentru autorizaţiile de construire şi obţinerea acestora", a scris Grindeanu, pe pagina sa de Facebook..

Potrivit ministrului, CNAIR va asigura, prin specialiştii companiei, suportul tehnic necesar.

Finanţarea acestor contracte se va face prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

3 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est