Grindeanu: PSD decide duminică dacă intră la guvernare. Stenograme din ședința social-democraților: „Dacă vom mai face guvern, vom face fără USR”

Sorin Grindeanu a declarat că toți deputații și senatorii PSD au participat la ședința comună a grupurilor parlamentare și a respins informațiile potrivit cărora ar exista parlamentari care nu ar susține viitorul guvern.

Sorin Grindeanu spune că PSD va decide duminică dacă intră în Guvernul Veștea. FOTO: Mediafax

Sorin Grindeanu spune că PSD va decide duminică dacă intră în Guvernul Veștea. FOTO: Mediafax

PSD a fost azi prezent cu totul, într-un procent de 100%”, a spus liderul social-democrat.

Potrivit acestuia, partidul va continua negocierile și va analiza programul de guvernare înainte de a lua o decizie finală.

Duminică după-amiază să închidem toate aceste dezbateri interne, să avem un Consiliu Politic Național și să luăm decizia dacă intrăm sau nu în echipa sau în guvernul condus de Adrian Veștea”, a afirmat Grindeanu.

Acesta a precizat că PSD nu are obiecții față de premierul desemnat.

Eu am tot respectul pentru Adrian Veștea. Este un om pe care îl cunosc de câțiva ani, este un om care a câștigat uninominal de câteva ori alegeri (...) Nu avem nimic împotriva persoanei Adrian Veștea”, a declarat liderul PSD.

Condițiile PSD pentru intrarea în Executiv

Grindeanu a afirmat că partidul dorește garanții clare privind măsurile care vor fi incluse în programul de guvernare.

Ne interesează câteva lucruri pe care de această dată trebuie să le vedem foarte clar scrise în programul de guvernare și trebuie să ne convingă premierul desemnat că nu doar sunt scrise acolo, ci și se vor întâmpla”.

Liderul PSD a mai precizat că principalele solicitări vizează protejarea veniturilor populației și continuarea investițiilor.

În primul rând mă refer la veniturile românilor și la tot ce înseamnă viața românilor. În al doilea rând mă refer la investițiile locale și naționale, de la autostrăzi la spitale”.

El a spus că răspunsul pe care îl vor primi din partea premierului desemnat va influența decizia partidului.

Dacă vor găsi ecou și vor fi preluate de premierul desemnat Adrian Veștea, acest lucru va conta în deciziile pe care PSD le va lua în zilele următoare”.

Grindeanu: România are nevoie rapid de un guvern

Președintele PSD a susținut că formarea unui nou executiv nu mai poate fi amânată și a invocat apropierea vacanței parlamentare și obligațiile asumate de România prin PNRR.

România are nevoie de un guvern. România trebuie să treacă de ambițiile mesianice pe care le arată unii și alții”.

Grindeanu a atras atenția că Parlamentul își încheie activitatea săptămâna viitoare și a criticat actuala situație din Executiv.

Vorbim în acest moment de un guvern care funcțional are șase ministere care în mod legal nu sunt compuse”.

Totodată, el a reluat criticile la adresa miniștrilor interimari care au preluat portofoliile deținute anterior de PSD.

Grindeanu, atac la Bolojan după sancțiunile propuse de premier: „Nu știu ce are în cap. Nu o să ne încurce o hârtie”

I-am atenționat public pe cei șase înlocuitori ai miniștrilor PSD (...) să fie atenți, pentru că s-ar putea să intre într-o zonă de uzurpare de calități oficiale”.

Atac la Ilie Bolojan: „L-a mințit pe președintele României”

Grindeanu a lansat acuzații dure la adresa lui Ilie Bolojan, despre care a spus că și-a schimbat în repetate rânduri poziția în negocierile privind formarea guvernului.

În momentul în care ești președinte de partid și îl minți pe președintele României, îl minți și îmi asum ceea ce spun”.

Liderul PSD a afirmat că Bolojan a acceptat inițial varianta unui guvern tehnocrat , pentru ca ulterior să formuleze noi condiții și, în final, să anunțe că nu va susține executivul.

A venit de la o zi la alta cu alte scenarii și alte scenarii care erau îndeplinite”.

Grindeanu a susținut că actualul blocaj politic este rezultatul acestui comportament.

Cred că lumea în acest moment e sătulă de faptul că Bolojan se gândește doar la el”.

Mesaj dur în ședința PSD: „Dacă vom mai face guvern, vom face fără USR” - STENOGRAME

Potrivit unor surse participante la ședință, Sorin Grindeanu le-a transmis parlamentarilor PSD că partidul are voturile necesare pentru susținerea unui guvern, însă decizia trebuie analizată atent înainte de a fi luată.

Vă anunț că avem voturile. Dar vreau în aceste zile să cântărim foarte bine, vreau să dezbatem”, a spus liderul PSD.

Acesta a susținut că social-democrații trebuie să decidă dacă mai intră „de bună-credință într-o coaliție”, în condițiile în care unii dintre partenerii de negocieri au avut ca principal obiectiv atacarea PSD.

Pe noi ne interesează să facem bine pentru oameni, să vedem programul de guvernare și să nu mai mergem de bună-credință într-o coaliție când alții aveau doar ca agendă să ne înjure pe noi. De aceea acum avem o decizie bine de cântărit”, le-ar fi spus Grindeanu colegilor.

Liderul PSD s-a declarat rezervat în privința unei viitoare colaborări cu USR: „Dacă vom mai face guvern, vom face fără USR”.

Totodată, acesta a insistat că negocierile nu se poartă pentru funcții sau ministere. „Nu vreau să facem lucrurile pe repede înainte. Să măsurăm de două ori înainte să decidem” și „Important este să știți că nu e o poveste de ceartă pe ministere. Că nu are cine să se certe”, a afirmat Grindeanu, potrivit surselor.

Potrivit acelorași surse, liderul PSD l-a acuzat și pe Cătălin Drulă că ar fi alimentat informații privind presupuse nemulțumiri în partid: „Ieri, domnul Drulă a dat știri pe surse despre așa pesediști nemulțumiți. Asta ca să știți despre cum ajung astfel de informații în spațiul public”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cu cine a ajuns să se alieze onestul Nicușor Dan pentru a „salva” România...

2 Așa o fi?

3 CTP / „Prost la prost trage”

4 „Am dat Iranului o armă mai puternică decât bomba nucleară” / Dezvăluire a serviciilor secrete americane

5 Adrian Veștea vrea să-i ia locul lui Ilie Bolojan la șefia PNL. O nouă ședință tensionată în partid